Nu trebuie sa-ti dea voie Ciolacu sa maturi in casa!

             

                 
Astazi m-am plimbat prin Nehoiu si am vazut degradarea ca fiind la ea acasa.Nici nu stiu cati bani iti trebuie ca sa faci orasul asta sa arate a oras.Stiam ca ursii hiberneaza si doar iarna,dar nu si gospodarii localitatilor. Nehoiu astazi:
                - daca ai plecat pana in 1989 din Nehoiu si te-ai intoarce astazi in Piata din Nehoiu, ai sa gasesti acelasi urat acoperis,aceleasi mese(spunea cineva, dupa vremea primarului Marin),zidurile scorojite, iar asfaltul din piata este identic cu cel de la Mlajet, adica DEPLORABIL.
                -pentru ca tot veni vorba de Mlajet,satul cu pretentie de fosta comuna,nu numai ca nu s-a intamplat nimic,dar asfaltul arata de parca a fost sub bombardament.Nu mai vorbim de lateralele drumurilor si izvoarele care vin perpendicular pe drumul care traverseaza satul.Mlajet =NIMIC la capitolul realizari.
                -urcam la primaria noua construita de altul la preturi astronomice, incat nu ar trebui sa mire pe nimeni condamnarea lui.Apropo!Va mai aduceti aminte ce-mi spuneau pupincuristii acelor vremuri,care de altfel sunt aceeasi si astazi, cu mici exceptii !?"Nu s-a pronuntat vreun judecator",nu stii decat sa "balacaresti",sa"denigrezi"etc.Cunoasteti termenii!?Sa revenim,la primaria noua,unde gropile din fata primariei, risca sa accidenteze vreun "consumator"de la multele "farmacii" si "librarii"din zona,"han",pierde rata"etc Imi aduc aminte de zelul cu care viceprimarul in chiloti, fugea in Consiliul Local si ii tragea de guler pe consilierii locali ca se zgaltaie o balustrada,sau ca la gradintia nu este suficienta caldura ...vara,dar care se supara pe cetatenii care pretind caldura in decembrie !!!!!.Uratenia din fata primariei este sugestiva!Hai ma baieti,nu va invatat Ciolacu sa bagati gunoiul sub pres!?In loc sa va ocupati de astea, voi sunteti interesati de ce oameni are PRO....Desi strambati din nas,nu va lasati dusi de la poarta lor sa va urmeze!Rabdare dragilor!Eu nu ma grabesc.
                   -pe Valea Nehoiului inca se vad si astazi urmele asfaltului la care va place sau nu am contribuit decisiv.Stratul de uzura trebuia turnat de anul trecut,sau a lipsit "Muzgoci cu gura mare"si gata cu asfaltul,pentru ca altfel va laudati si cu asta.Ramanem tot pe Valea Nehoiului  si amintim ca ati luat anul trecut in noiembrie un miliard de lei de la scoala Lunca Priporului !!!!! si i-ati dus la bomboane si artificii,care fie vorba intre noi nici nu au avut succes anul asta.Mai incercati cu manele,pentru ca se apropie alegerile.De raspuns ne-a raspuns secretara de la PSD,secretara nu secretarul organizatiei,desi intr-o interventie dl primar spunea ca sunt pentru intrarea de pe Valea Nehoiului !!!!!care lipseste cu desavarsire cum lipseste si miliardul.
                   -La Basca .........de cand va urcati pe buldozere nu ati facut absolut nimic,iar acum le spuneti oamenilor ca DJ 203k este al CJ.Cand se asfalta iar eu eram consilier judetean era al vostru, doar nerealizarile erau ale mele. Dargii mei ma opresc aici,pentru ca subiecte sunt multe si o veste nu-mi da pace.O veste care daca se adevereste luni sau marti,atunci proiectul cu Casa de Cultura si asfaltarile o sa ......sufere!Vestea este ca Marcel Ciolacu isi va anunta saptamana viitoare, luni sau marti ,aderarea la Pro Romania! E,acum sa vezi dans! Milea ,Constantinescu sau Muzgoci!?

Comentarii

  1. E, atunci sa vezi cum pleci frumușel la alt partid, cu coada intre picioare! Dar tu esti obisnuit...

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce viceprimarul in chiloți? Ori tu nu porti, ori ai uitat cine face chiloți?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum le vezi tu acum pe toate!
    Cand erai in PSD, n ai dat cu nasul de ele? Ma rog... pentru tine deja a inceput campania electorală.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine,pe tine te-am publicat ca sa-si dea lumea seama ce prostii spui!

      Ștergere
    2. Multe alte comentarii, nu le publici,pentru ca avem dreptate unii dintre noi, cei care urmăresc acest blog.

      Ștergere
    3. In primul rand ca le-am vazut mereu si pe toate.Apoi,unele din "marile realizari"poarta si amprenta trecerii mele prin acest partid.Apoi am adus cj la Nehoiu, tocmai pentru ca arata jalnic.O mare parte din realizari sunt opera lui Florin Lungu si numai necazurile lui au facut sa fie trecute in umbra.Si daca totusi te duci la serviciu,mai trebuie sa si faci ceva.Nu ai revolutionat Nehoiu,daca vopsesti ce au construit altii.Daca se va face totusi Casa de Cultura,sper ca nu o s-o vedeti ca pe o mare realizare ci ca pe un firesc de acum.Daca modernizezi spitalul insa,esti un mare smecher.Ceva se va mai intampla bun si de acum incolo.Depinde insa ce decalaj va fi intre noi si restul lumii la care ne raportam.Pentru a face ceva maret,iti trebuie hotarare si curaj.Cine il are!?

      Ștergere
    4. Corect, Doru. Milea mizeaza ca o sa castige electoratul pentru ca va face Casa de Cultura. Cica a facut contract cu o firma si se termina lucrarile la inceputul lui mai 2020 si cica vrea sa faca un concert mare cu Tudor Gheorghe ( pe banii nostri, evident, ca el jongleaza cu bani publici asta e diferebta intre voi ) , spectacol gratis si va castiga electoratul. Dar a uitat ca proiectul cu Casa de Cultura nu la facut el.Ce zici de asta, Dorule ?

      Ștergere
    5. Si daca nu e proiectul lui nu ar trebui sa se repare Casa de Cultura? Ce idioti semnalizeaza pe aici!!! Milea nu are nevoie sa castige electorat, l-a castigat odata, e suficient sa nu=l piarda.

      Ștergere
  4. Oare îl vor urma și cei doi?

    RăspundețiȘtergere
  5. D le Muzgoci, îmi amintesc cum umblati la brat cu Milea și ne promitea ți marea cu sarea. Drumurile erau la fel și atunci, nu s a făcut nimic,din contra este mult mai rău. Acum ne promiteți iar ca va fi lapte și miere. Pai sa va mai credem mai ales dacă va vedem la brat cu Ciolacu. Iar îl veți susține pe Milea sau Constantinescu? Și noi vom trai tot în mocirla.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bine atunci o sa rescriu articolul si o sa spun ce bine arata Nehoiu,ce multe lucruri s-au facut,cat de vinovati sunt cetatenii etc.Am sa mai spun ca eu sunt un prost, ca fac la Arsele drumul public pe banii mei si pe terenul meu, in trimp ce unii consilieri locali primesc 5000 de EU ,pentru doua table la un podet.Asta vreti ,asta o sa aveti.Multumiti!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca ai luat si autorizatie de construire pentru drumul public de pe terenul tau. Noi nu facem ilegalitati!

      Ștergere
  7. Ați avut un scop, l ați atins. Sa l dați jos pe Corcodel. În rest, nimic.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acolo unde am fost eu mi-am facut datoria.Mi-am indeplinit toate obiectivele,in rest nu este vina mea ca multi din cei in care am crezut si eu sunt niste lasi,l....ii,c...i,chiar nu este vina mea.Daca am o vina, este aceea ca incerc sa imping lucrurile in fata si pe unii ii speria asta.As fi tentat sa spun ca nu o sa mai sustin niciodata pe cineva,ci voi merge alaturi de cel sau cei, care ma vor sustine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai incercat sa impingi in fata numai lucrurile care iti ofereau un avantaj personal. Daca ai avut curajul sa infiintezi in Nehoiu un partid care teoretic este impotriva PSD-ul nu inseamna ca esti un bun lider. Esti ca Vizitiu de la compania Primariei - nimeni nu a vrut functia (futaiul) si daca esti baiat destept poti sa profiti de situatie.

      Ștergere
  9. Aici am vrut sa ajung. Sa nu mai susțineți pe nimeni. Sper sa fi învățat din greșeli.Ati putea face multe ptr comunitate, din păcate nu știu ce va retine sa candidați. Era lui Corcodel a trecut, Milea nu are șanse, Constantinescu e praf, sunteți singurul care aveți ani de politica în spate. Întregiti echipa care ați avut o la PDL, erau oameni faini, va vor urma mulți. Suntem sătui de PSD și Milea.

    RăspundețiȘtergere
  10. Muzgoci,doar nu esti prost,injuraturile la adresa ta vin din partea lui Constantinescu prietenul tau.Vin de la cea angajata pentru asa ceva Maria secretara,ca doar deia a fost angajata,vin de la oameni care se tem de tine.Colegii din psd si din pdl si pe unde ai mai fost tu au o parere buna despre tine.Sa nu ne dam dupa deget,multi iti datoreaza mandatul de consilier si sa sti ca eu stiu oameni care vor veni dupa tine.Vor veni de peste tot.Au facut pe ei atunci cand ai lansat proromania ta.Nu se asteptau sa vina atatia oameni langa tine.Am inteles ca acum stai si nu te grabesti si bine faci.Cei care au lucrat cu tine stiu ca esti cel mai tare.Ce sa faci cu astia cu arici la buzunar!

    RăspundețiȘtergere
  11. Maria a plecat cu Posea in pnl ce treaba are ca el a adus o. am auzit ca nu mai e cu primar si vice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mia este angajata de PSD. Este o fata ok, cu mult bun simt. A fost adusa de Milea.Multumesc

      Ștergere
    2. Care Maria? D na de la gospodărie comunala, cea cu trandafirii din centru?

      Ștergere
    3. De ce te iei de acea dna? De ce o bagi in ciorba asta? Sti foarte bine despre cine e vorba: Maria, Mia. Hai sa nu labarim pe aici aiurea. Fi serios/ serioasa.

      Ștergere
  12. Nu,a ramas in PSD.Faptul ca nu mai are salariu ,este altceva.Poate o angajeaza,in fond dna si-a facut datoria.Era foarte apreciata de edili.Dl Constantinescu era chiar incantat si aprecia orice zicere a dnei.Poate il va aduce Constantinescu pe Lupea.Este mare admirator al atitudinii civice ale acestuia!

    RăspundețiȘtergere
  13. Bună analiza!Mai bine niciunul,cu atât mai mult Ciolacu.Ne-am saturat.La profilul tău Dorule,găsești alt partid.

    RăspundețiȘtergere
  14. Corect ce zice domnul de mai sus, e normal sa pierzi pe mana ta decat pe mana altora. Mai e si pmp si alde care nu au lideri buni de candidati.

    RăspundețiȘtergere
  15. Am sa repet de ce am ales Pro Romania si am sa dau explicatii, doar din considerente de ordin local:Sincer pot face multe compromisuri,pot face multe renuntari ,dar nu pot sa pup in cur mediocrii,nu pot si nu vreau.Cineva vine la mine si-mi spune:"uite ma doreste si pnl si milea","au venit dupa mine"etc.Atunci am raspuns textual "du-te,eu nu licitez cu nimeni pe tine, cu nimeni,nici cu PSD nici cu PNL".Am continuat:"daca tu crezi ca te poti realiza cu ei si langa ei mergi acolo,daca nu vii langa mine si voi incerca sa te ajut cu tot ce pot eu,asa cum am facut-o pentru multi si fara bani".Rezultatul a fost ca nu m-a parasit si ca a inteles ce si cum vreau de la politica.Prin asta vreau sa spun ca nu doresc oameni cu orice pret,eu doresc echipa,eu doresc caractere.Stiu in orice moment ce vor oamenii mei si incerc pe cat se poate sa-i ajut sa-si indeplineasca unele dorinte.Doi oameni am dorit eu de cand am plecat din PSD,unul este necunoscut publicului si unul este de notorietate.Doi oameni inafara de cei langa care am pornit la drum inca de la lansare.Am o doamna in partid pe care eu nu as da-o pe niciun membru al niciunui partid,si mai am cativa.Daca voiam partid mare asta cautam,Noi facem partidul mare.Sa vedeti cat de mic va fi PSD!Oamenii mici din psd abia de acum incolo se vor vedea.O sa vedeti niste dosare penale de rasunet la Nehoiu,politicieni si functionari deopotriva,dar este problema lor.

    RăspundețiȘtergere
  16. Vai,ce ne am mai speriat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Voi nu va sperati de nimic. Nici instinct de conservare, nu aveti.

      Ștergere
  17. Lasati prostiile si politica de 2 lei! Puneti osul si uniti-va toti sa faceti asociatii de proprietari si schimbati fața blocurilor ca arata jalnic. Apoi demolati magaziile si cotetele din jurul lor. Si da, trotuarul din fata primariei este o rusine.
    Adevarata schimbare o pot face cetatenii prin implicare activa, voluntariat si multe altele, dar ei stau pe facebook si bloguri sa comenteze politica, la asta se pricep mai bine. Macar de ar merge mai multi la sedintele de consiliu sa faca live-uri pe facebook, dar acolo nu pot fi anonimi. De cine va este frica?

    RăspundețiȘtergere
  18. Mircea,nu mai face pe lupul moralist,sti bine ca ai facut afaceri cu primarul si acum vi sa ne explici cum e cu politica??ai luat terenul de la brutarie pe nimica toata,ai ocupat ilegal domeniul public cu lemne..e clar ce interes ai...Sper sa ai sange sa postezi si asta dl Doru.Apropo,esti favorit in functia de primar!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aoleu,m-ati innebunit cu sangele asta!Total aiurea dupa ce "speri sa aiba sange" este favorit la functia de primar.Adica,hai se te perii un picut,sa dai drumul la noroi.Va avantajeaza astea domnule Muzgoci?Avem si noi 3-4 societati mai rasarite si gata,fac toate nefacutele!Din punctul meu de vedere,toti "facem afaceri"cu primaria,dar neprofitabile pentru noi.Sustinem bugete cu cheltuieli aiuristice si mincinoase,platim salarii care nu se justifica,sustinem cluburi sportive cu realizari 0.Sa va mai povestesc?Inca ceva.Daca aveti dumneavoastra sange,sustineti-va afirmatiile cu cifre si date concrete.Altfel,nu ramane decat la nivel de noroi aruncat asa din invidie sau rivalitate politica.

      Ștergere
    2. Eu am sustinut cu cifre si date din buget,voi imi vorbiti de adcn, doar pentru ca ati constatat ca unii isi ling mainile, pe acolo cu cativa banuti si vreti voi sa-i inlocuiti,sa va lingeti voi pe maini.De 10 ani imi tot spuneti ca denigrez ,dar condamnari ca la Nehoiu pe acele "denigrari"nu mai gasesti niciunde in Romania.Noroiul pe fata noastra a cetatenilor cinstiti din acest oras, il aruncati unii dintre voi zilnic,an de an, prin tot ce ati facut in acesti ani.Am facut o postare,am sa va rog sa-mi vorbiti de postare.De ce nu vorbiti de ala care are condamnare si are miliarde de dat primariei.Tot denigrare este si asta!!???Nu ne faceti sa ne schimbam discursul!

      Ștergere
    3. Eu nu ma refeream la dumneavoastra,ci la anonimul care a postat si discutam strict pe postarea dumnealui.Eu nu am aruncat cu noroi,nu inteleg de ce o luati asa personal.Am combatut pe unul care a facut asta.Si,va rog,nu insistati cu ADCNul.Eu am ridicat problema bugetului de venituri si cheltuieli al primariei intr-o postare mai veche.Toate bune!

      Ștergere
    4. Ne-am incurcat dumnezeului!Scuze dvs,cele spuse insa sunt adresate unui tip de gandire nehoian.

      Ștergere
  19. Se va aproba bugetul orasului. Sa vedeti ce sume vor fi la ajutoare de urgenta ( daca nu acim, oricum va face rectificare), la adcn, la casa de cultura si bineinteles la stadion, mosia familiei dorel .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer ma intereseaza altceva,pentru ca nu am vazut interes pentru public,pentru oras,asa ca nu este familia x,va fi familia y.S-au bagat 6-7 miliarde in salarii la primarie si nu a zis nimeni nimic,absolut nimic.Cineva s-a suparat pe mine cand i-am facut p....i.

      Ștergere
  20. Evaluarea terenului de la brutarie a fost facuta de catre vanzator.Vanzarea a fost aprobata de catre consiliul local cu unanimitate de voturi.As vrea in schimb sa detaliati dumneavoastra "pe nimica toata".Cum ati ajuns la concluzia asta sau sunteti expert in imobiliare?S-a mai vandut teren in zona la un pret mai mare?In plus de asta,mi-am exercitat dreptul de preemtiune,avand in vedere ca am investit acolo si investesc in continuare.In ceea ce priveste domeniul public,nu am ocupat nimic.Depozitul de lemne nu este situat pe domeniul public,este in aceeiasi locatie de peste 10 ani si a prins 3 primari(Corcodel,Lungu si Milea).Banuiesc ca se sesiza unul din ei,nu?Asta referitor la afacerile cu primarul.Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dl Posea iar ne credeti prosti. Ce primar sa va atace? Primarii se pun bine cu oamenii de afaceri caci campaniile electorale costa. Corcodel a fost cel mai priceput la santajat si a avut si multe active de vanzare, Lungu nu a apucat sa va atace ca ati inceput afacerile impreuna, va vindea cherestea pentru o piata unde el nu avea acces, Milea nu are tupeul celor doi, dar poate v-a trimis vreo instiintare sau v-a spus ca cetatenii sunt indignati etc. cu scopul de a va apropia politic macar. Asa ca mai usor cu sesizarea autoritatilor ca la noi nu exista dastea pentru oamenii cu bani multi. Autoritatile latra la omul de rand.

      Ștergere
    2. Au latrat si la dumneavoastra?Am impresia ca faceti campanie ascunsa "cacicacampaniile electorale costa".Corcodel isi duce crucea,Lungu vinde cherestea pe piata aia neaccesibila iar Milea va garantez ca ii depaseste pe departe ca tupeu,avand in vedere actiunile dumnealui raportate la experienta si sustinere.

      Ștergere
    3. Alaturarea ci si ca nu este cacofonie daca asta insinuati. Campanie ascunsa pentru cine?

      Ștergere
    4. Stiu,doar mi-a placut cum suna!Si am mai pus un ca.Sa dea esenta ideii pe care ati sustinut-o.

      Ștergere
  21. Daca CL a hotarat vanzarea terenului respectiv, era normal ca prioritate sa aiba proprietarul constructiei.Restul sunt vorbe!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A dat verdictul dl jurist Muzgoci!! Nu s-a vorbit mai sus de dreptul de preemtiune ci de pretul la care a fost vandut. Corcodel a fost deosebit de marinimos cand a vandut terenuri(nu aruncati vina pe CL ca acolo erau sclavii lui, masina de vot) mai ales ca a vandut apropiatilor:Bularca, Folli, etc. Pentru aceste evaluari corecte si dezinteresate este acum condamnat definitiv. Pdl a fost singurul care s-a opus unei asemenea vanzari, a votat impotriva, a chemat o televiziune locala, a dat interviuri, dar Corcodel nu a tinut cont de nimic(nu-ti mai aminesti dl Doru?). Tocmai pentru acea vanzare de la Nehoiasu de acum 9-10 ani este acum condamnat. De aceea este buna opozitia adevarata ca incearca sa-ti mai dea peste maini, iar daca ai bun simt te opresti la timp. Nu stiu la ce pret a cumparat dl Mircea, dar stiu sigur ca nu i-a mai facut niciodata opozitie lui Corcodel dupa acea vanzare. Ba dimpotriva. Recunoscator.

      Ștergere
    2. Si nu CL hotaraste ce sa se vanda,ati fost degeaba consilier dl Muzgoci. Proiectul era al primarului, el a vazut oportunitatea extraordinara de afacere pentru oras.

      Ștergere
  22. Am fost acuzat ca-l sprijin pe MP ca sa vina alaturi de mine,apoi ca o sa-l atac ca nu a venit,ca a ales altceva.Ca a ales gresit,sustin cu foarte multe argumente.Adevarul este ca nu am niciun motiv sa-l atac pe om.Dimpotriva il consider un cetatean de vaza al orasului,onest si unde ar fi mai multi ca el.In rest sunt rautati.Niciun consilier local nu a avut nicio obiectie.Ei nu sunt in stare sa intrebe unde sunt banii de la scoala dirijati ,nu la drumul de pe Valea Nehoiului, ci arsi la artificii.

    RăspundețiȘtergere
  23. Ones??ma faci sa rad!Noroc cu obstile,cat or mai tine si astea,ca ii pacaleste pe oameni si ia lemnul la 80 lei/mc si il vinde dupa cu 500 lei.Sa ne uitam ce s a intamplat cu Lungu dupa ce nu a mai primit lemn de la obsti..a decazut mult..Cu 5 euro/mp a luat terenul,din cate am auzit..Cum vi se pare dl.Doru,apreciati ca e corecta o astfel evaluare??sunt sigur ca multi ar vrea sa cumpere un teren central cu pretul asta.Sa se spuna MP daca terenul de Paltineni l a negociat tot la 5 euro..oare!??Dl.Doru,apreciez ca va implicat activ si ca va intereseaza soarta orasului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In centru la Patarlagele a cumparat cineva cu 1,80 de EU teren!!

      Ștergere
    2. Maxim 20% din masa lemnoasa "Pe Picior" e cumparata de la Obstile din zona. Am si un contract pe 10 ani ,cu masa lemnoasa, adjudecata la ~80 ron/ mc. Am o garantie depusa de cca 60000 ron si aceasta masa lemnoasa a fost licitata ,cand pretul mediu era 50 ron.Am si o experienta, care m-a ajuta uneori. Am si lemn in stoc. Il vand cu 350 ron / mc. Nu vreti a-l cumpara dvs?Diferenta este de 1 euro/ mp la cele doua terenuri. Central este ,pe o zona inundabila?Vi -l vand si pe asta. Cu 0,1 ron mai mult.De ce exagerati atat nu - mi dau seama!Oricum sunt multumit , daca sunteti multumit!

      Ștergere
    3. Cam scump lemnul!Noroc ca sunt cojile de semințe ieftine!

      Ștergere
    4. Va este foame,cam mancati litere si ma faceti sa rad.Mare vanzator mai este MP asta,domnule!Trebuie sa ne invete si pe noi sa nu ne mai vindem asa ieftin.Sa nu ne mai vindem votul pe o sacosa cu zahar si ulei,omenia pe promisiuni desarte si minciuni.Ar merge si primar.Sa vezi atunci ce bine s-ar vinde terenurile "centrale",iar daca cumpara lemnul asa ieftin,cojile de seminte o sa le aduca gratis.O sa cumpere Constantinescu direct de la el,sau cel putin sa invete meserie.Lungu nu a decazut,doar si-a restrans activitatea si isi vede de treburile lui,iar obstile vand lemn la toata lumea.Care ofera pretul cel mai mare,deci cade din start varianta dumneavoastra.Cum vi se pare,domnule Doru,apreciati evaluarea mea?

      Ștergere
    5. Sunt multe lucruri cu care sunt de acord.Pertinenta mi se pare referirea la Lungu.Asa este,afacerea este destul de mare si si-o conduc foarte bine in familie.Bine fac.Au ales discretia si asta ii face sa ramana aceeasi familie respectabila.Personal le voi respecta si discretia si intimitatea si vad ca o faceti si dvs.

      Ștergere
    6. Obstile vand lemnul cu 80 pe picior iar Directia Silvica cu 200. Pentru ca membrii obstilor sunt prosti si nu-i iau de gat pe presedinti si pe aia din comisia de cenzori care sunt mana in mana cu firmele de exploatare care sunt intelese intre ele si cumpara prin rotatie intelegandu-se la pret mic. Blestemati sa fie cei care isi bat joc si fura din drepturile mosnenilor, oameni simpli. Auzi, contract pe 10 ani la acelasi pret neindexat. Rusine, inainte sa fii om de afaceri trebuie sa fii OM nu caine.

      Ștergere
    7. Interesul presedintilor de obsti este de a isi umple buzunarele personale, nu pe cele ale mosnenilor, deaia si au facut vile in curmatura, isi schimba masinile, vacante in strainatate, vile in siriu. De unde din alta parte? Isi bat joc de mosneni.

      Ștergere
    8. Incerc a va raspunde,normal, cu toate ca asocierea cu un caine, daca nu e dinamovist ,nu ma deranjeaza.Concluzionez ca nu sunteti bine informat in aceasta speta.Daca vreti sa stiti,eu am cumparat lemnul.Valoarea lui pe de alta parte tine de calitate,conditiile de exploatare,accesibilitate si multe altele.Pretul despre care vorbim este indexat anual si se intocmeste factura separata cu diferenta.Obstile vand bine lemnul cu toate ca nu au ca Directia Silvica drumurile in intretinere.In schimb,ca simpla curiozitate,as vrea sa stiu daca acest contract de masa lemnoasa pe 10 ani ar fi fost incheiat cu alta societate,va mai interesa?Sau incercati sa imi gasiti mie nod in papura?V-as da un sfat:odata cu mine,ati jignit o gramada de alti oameni,mosneni din aceia,oameni simpli ca si mine.Fiti mai ponderat si nu mai faceti afirmatii asa grele la comanda.Ati auzit vreun zvon ca voi candida la primarie si deranjeaza lucrul acesta?Ca un final:in afaceri,daca cumperi bine poti vinde si prost.In schimb daca cumperi prost nu ai decat o singura varianta,sa vinzi bine.Anul acesta am avut masa lemnoasa cumparata de la obsti si la 240lei/mc ,260lei/mc.In cazul asta ce ziceti,am fost om?

      Ștergere
    9. Pai asa trebuia sa spuneti de la inceput nu sa va laudati ca ati luat cu 80 lei pe 10 ani. Nu stiu cum fac obstile astea ca la mosneni ne dau tot ca acum 10 ani pe hectar de padure.

      Ștergere
    10. Spuse un mosnean,ce detine 0.01ha de padure si crede ca are rezerva valutara a BNR.

      Ștergere
  24. Ce te face sa crezi ca MP a ales gresit?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu raspundeti,domnule Doru?Sunteti un gentelman,corect.Il baga si pe MP in zona de confort,schimbul II si treburile merg inainte.Posibil?Nu cred!Cred ca MP este destul de destept si cat de curand o sa isi dea seama de miscarile pro Alde,pro Bularca de care stie toata lumea.PNL Nehoiu este infratit cu Al'de Patarlagele,Nehoiu.

      Ștergere
    2. Nu cred in scenarii din astea.Esti undeva sau nu esti.Poti face peste Buzau doar ce am facut noi in 2012 cand PDL a cerut in mod expres doar biroului si apropiatilor lor sa voteze la primar Lungu.Iti trebuie o anume conjuctura si relatie.

      Ștergere
    3. Corect. Si cu Muzgoci și cu Corcodel . PNL Nehoiu are neamuri peste tot.

      Ștergere
    4. "Pdl a cerut biroului si apropiatilor...". Exprimare tipic Muzgociana. Cine era Pdl asta vreo entitate supranaturala ?

      Ștergere
    5. Avand in vedere rezultatul obtinut dupa atatia ani,anume schimbarea primarului,a fost un factor de decizie.Entitatea supranaturala este capul dumneavoastra!

      Ștergere
    6. Exact asta întrebam cine a fost factorul asta de decizie?

      Ștergere
  25. E clar ca lupta se va da intre PSD si PNL. Celelalte partide nu trec de 10 la suta. Politicienii adevarati din Nehoiu s-au concentrat la cele doua partide. Nu-i poti atrage pe oameni cu aceleasi gogosi rasuflate mereu. Pro Romania e un PSD mai mic. Cine iubeste acest tip se socialism-comunism se duce la psd ca are sanse mai mari. Cine uraste PSD se duce la PNL, USR,PMP. E simplu. Ce sa faci la Pro Romania, socialism cu fata mai umana? Explicati-ne dl Muzgoci care e doctrina acestui partid ca de balacareala si ba pe a matii ne-am saturat pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  26. Bun si atunci eu ar trebui sa-ti spun ca nu te poti c...a de foame, dar esti de dreapta,"adica tii cu bogatii".Vreau sa pedalam pe discursul asta!Mai stiu un prost care spune ca "toti prostii"au votat cu PSD,dar de unde dracu vreti voi voturi, nu va inteleg.Pe aici pe la noi, au mai ramas vreo 5-6000.Sa va vedem discursul "telectualilor!Asa va c...i pe voi si in 2016 si m-ati ambitionat si "v-am dat de v-am julit"Din 600 cate ati luat vreo 400 le-a luat influienta lui Radu.Si atunci ne-am batut cu milionarii orasului.Voi distrugeti nu construiti.Va rog sa-mi spuneti si mie o idee,un proiect,un plan ,ceva care sa te faca sa spui ....asta-i calea.Nu ati fost in stare sa urmariti rectificarile bugetare.Nu stiti sa cititi un buget,dar sa-l si construiti.Nu aveti o idee alternativa.Adunati chipurile elite,care puse sa lucreze,lucreaza pentru USR,pentru Ciolos.Demonstarti dracului ceva nu intrati si bagati batul in gard la mine pentru ca va pun cu botu pe labe.Hmm liberal care semneaza anonim!Mai sus unul ii spune lui MP ca nu stiu ce presiune face primarul pe oamenii de afaceri.Mai baiatule,presiune face pe cacaciosi ma nu pe oamenii de afaceri.Ne doare pe noi undeva de primaroii vostrii.Ce afaceri sa faca MP sau altul cu primaria mai baieti?Ce?Primaria este dependenta de rumegusul si de oamenii lor in realitate.Investitii nu au ca sa favorizeze intr-un fel pe cineva.Ce tot ii dati intr-una cu afaceri.Astia vor pomeni, de la noi oamenii de afaceri.Spagile le iau de la altii, care nu sunt din zona,sunt adusi.Asta-i noua moda!Vorbim in toamna de echipe!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mircea a reziliat contractul cu primăria, demult. Nu mai da rumegus. Nu mai te agita ca un pepsi. Tu nu vrei sa devi un "primaroi"? Pentru ce faci atâta politica?

      Ștergere
    2. Am reziliat contractul cu rumegus, la o saptamana dupa intrarea in PSD Motivul a fost : nerespectare termenului de plata.Timp de cativa ani am fost pricipalul furnizor. Am fost un naiv. Indirect prin pretul mic al rumegusului, am sustinut pretul mare al cojilor de floarea soarelui. Multumesc

      Ștergere
    3. Puterea cojilor e de 5 ori mai mare ca a rumegusului cu umiditate. Prețul de cost a scazut la căldură în Nehoiu.Asta intereseaza consumatorul nu sa.l faca milionar pe MP.

      Ștergere
    4. Doamne,cata știință și conștiința!

      Ștergere
  27. PS:Ma tu esti plin de doctrina ca broasca de par pe burta!

    RăspundețiȘtergere
  28. Ma.ti omorat cu drumul de pe valea nehoiului,mergeti in mlajet sa vedeti sfarsitul lumii ,gropi pana la jumatea rotilor,dese de nu ai ce alege nici cu bicicleta nu poti trece printre ele...angajat al primariei merge aproape zilnic cu masina pe acolo dar se pare ca nu.l deranjeaza,probabil ca asa merita lumea de acolo asa le trebuie ,a trebuit sa specific aici la tine pe blog Dorule de groapa din fata trecerii de pietoni ca sa se sesizeze cineva....au astupat.o...o sa astupe si gropile din mlajet ca doar nu or sa mearga in campanie prin mizeria aia si sa mai aiba si tupeul sa promita tot felul de chestii..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine a facut gropile sa le si astupe! Vreti numai primaria sa va repare stricaciunile voastre.

      Ștergere
    2. Vedeti,intrati si cititi doar ce va convine,dar nu ati fost atent ca in postare, am facut chiar comparatie cu drumul de la Mlajet care nu exista.

      Ștergere
  29. Mai vine Ciolacu la Pro Romania, după ce a primit funcție la Cameră?

    RăspundețiȘtergere
  30. Mai anonimule poti sa le astupi tu daca vrei si tii atat de mult partea primariei sau tu care oi fii nu prea platesti impozite si taxe la bugetul local, cred ca esti un pui de corcodelist un angajat mai vechi dar nu conteaza ca oricum nu stii ce vorbesti,e bine ca primaria plateste asistati sociali care stau toata ziua prin baruri sau mai sprijina cate un stalp, astia sunt votantii. Asemenea mesaj nu prea trebuia publicat dl Doru... primaria trebuie sa cheltuie banii dupa bunul plac ma anonimule...

    RăspundețiȘtergere
  31. Scriitorul de la ora 12:02 cred ca era in timpul programului la primarie,ei au destul timp la dispozitie pe deasupra mai este si suparacios...cum poti gandii astfel,de ce nu faceti voi o claca sambata sa le astupati ?? O sa le reparati voi pe toate pana la campanie..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa va platiti taxele impozitele si amenzile dupa aia sa cereti reparatii.

      Ștergere
    2. Dacă s-ar publica o listă cu datornicii la impozite, la gunoi ar fi interesant! Mulți dintre cei cu gura mare au datorii de ani de zile , însă primăria stă cu mâinile în sân! Alții plătesc ca fraierii! Ar fi bine să nu mai plătească nimeni să vedem ce va face primăria! Și-ar mai lua salariile?

      Ștergere
    3. Le platim.Daca ne detaliati ce ati facut anul trecut cu taxele si impozitele incasate.In afara de salariile pe care le-ati primit din banii nostri,bineinteles!Si nu asa,praf in ochi!Aroganta si nesimtire!

      Ștergere
  32. Nu aveti nici cel mai mic simt al umorului. Cine a facut gropile? Oamenii?

    RăspundețiȘtergere
  33. Daca te tine da.ti numele sa vedem daca tu iti platesti taxele si impozitele,in spatele anonimatului vorbeste fiecare ce vrea, as fii curios sa te cunosc...dar sigur esti ce cred eu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aaa,deci sunteti un functionar al primariei,cum se discuta mai sus,daca aveti acces la baza de date.Imi platesc tot!!!In spatele anonimatului postati si dumneavoastra,deci suntem chit.Diferenta este ca eu va platesc salariul.

      Ștergere
    2. "Diferenta este ca eu va platesc salariul"!?!?!
      Cred ca platesti doar o mica parte din serviciile oferite de catre administratia locala. Angajatii primariei sunt doar angajatii primariei nu sunt angajatii fiecarui locuitor al unei comunitati. Asa poti sa spui ca platesti si salariile celor de la compania de telefonie mobila, cablu, compania de apa, politie, spital etc. Daca sunteti nemultumit de serviciilde oferite, puteti sa va mutati in alta parte asa cum daca nu sunteti multumit de compania de telefonie o puteti schimba (puteti schimba doar furnizorul nu si angajatii acestuia). Nu va poate obliga nimeni sa va chinuiti in Nehoiu. "Luptati pentru libertatea dumneavoastra si pentru un trai mai bun"!. A, nu uitati sa va platiti taxele si impozitele! Este o conditie obligatorie in orice stat din lumea asta.

      Ștergere
    3. Raspunsul dvs a fost publicat doar pentru a vedea si intelege absolut toata lumea, de ce suntem prostii Europei,de ce suntem in situatia in care suntem.Va felicitam si totodata va multumim ca existati si ca ne faceti fericiti, atunci cand va platim impozitele si taxele,Noi nu avem sansa sa trecem masinile amantilor pe rolul nostru, pentru a nu plati impozitele.Nu mira pe nimeni de ce primaria noastra, este pe primul loc in Romania la numarul de salariati condamnati si cu dosare penale !!!!!

      Ștergere
    4. Nemernici si aroganti sub protectia anonimatului!
      Serios?As vrea sa imi enumerati acea mica parte din serviciile oferite de administratia locala?Sunt servicii de cea mai inalta clasa oferite de salariati ai primariei competenti si corecti,ce si-au ocupat postul prin concurs legal organizat,pe baza studiilor si a competentelor profesionale,aprofundate la Chisinau.
      Mai ignorantilor,platesc salariile celor de la cablu,telefonie mobila,compania de apa si multe alte servicii,dar sunt societati care la randul lor platesc taxe si impozite mai departe.Contribuie la randul lor la bugetul de stat.Si banii se intorc pe circuit tot la voi,bugetarii,nesatuii si coruptii,care au facut Romania sa fie cum spune Doru,proasta Europei.Ce sunteti eterni in primaria aia?La ordinul cui ati raspuns:primar sau viceprimar?Al doilea probabil,primul nu cred ca putea sa ne ceara sa ne mutam din Nehoiu,ca doar este nehoian si ar fi trebuit sa plece primul.Si da,inca odata foarte apasat,NOI va platim salariile!
      Noi trebuie sa luptam pentru un trai mai bun,voi deja il aveti,nu?

      Ștergere
    5. Păi dumneata de ce nu te recomanzi? Practic esti in aceeasi oala! Atata înverșunare...Dar nu v ati dus cred, niciunul sa i trageți de mânecă! Ca de se ducea careva, se auzea! Stati si va plangeti si va bateti cu pumnul in piept, atat! La fel comentați si cand era Crocodel,nu?

      Ștergere
    6. Un anonim din Suedia8 februarie 2019 la 11:05

      Romania suntem noi si daca noi suntem prosti este si Romania proasta. Logica simpla. Nu va cere nimeni sa plecati din Nehoiu, puteti sa o faceti pur si simplu. Noi, cei care am ales sa plecam cu familii, catel si purcel platim in continuare taxe si impozite in oras. Poate suntem mai prostuti dar alegem sa respectam legea si "sub anonimat" putem spune liber ca o mare parte (foarte mare) dintre cei ramasi sunt efectiv la mana acestor lideri politici inventati. Poate si noi suntem prosti pentru ca am plecat dar voi sunteti mai prosti cand duceti luptele de orgoliu ale altora.
      Este un MP care spune "comentariul de mai sus,aduce mari prejudicii de imagine tuturor nehoienilor de bun simt. Buna credinta a oamenilor care isi achita taxele (si sunt foarte multi) nu inseamna nimic pentru cei care sunt la putere." Poate anii petrecuti in alta tara mi-au schimbat putin accentul dar vreau sa cred ca nu am uitat sa gandesc in limba romana si eu chiar nu inteleg ce dracu vrea sa spuna. Vad si un anonim care se cearta cu o doamnam, altii si-au angajat angajatii primariei si chiar le platesc salariile, vad chiar si un "Jos Primaria". Cred ca eu sunt singurul "defect" de pe aici.

      Ștergere
    7. As fi bucuros sa reveniti.Personal eu nu inteleg ce sustineti!

      Ștergere
    8. Esti din Suedia, cum sunt eu popa. Nu cumva este mancarea cam dulce acolo?Asta daca sunt eu popa.

      Ștergere
    9. Hai nea Doru,cum sa nu înțelegi? Domnul,plecat în Suedia,își exprima foarte bine gândurile în limba română.A plecat săracul, cu cățel și purcel pe acolo și brusc s-a deșteptat. Pardon,defectat!

      Ștergere
    10. Anonimului de la 21:27,dumneavoastră v-ați recomandat?

      Ștergere
  34. Ce servicii îmi oferă administrația locală, doamna? Enumerați câteva? Poate dvs și familiei,, multora nu ne oferă nimic. Iar dacă ar fi sa aleg, as alege Sibiu, Cluj, Timișoara dar nou nu putem pleca asa cu cortul ca dvs. Dvs.va permiteți ca nu aveți copii de crescut, nici soț nimic. Umblati cu traista în bat și imbarligati bărbații. Asa ca ciocu mic.

    RăspundețiȘtergere
  35. Nu este în regula sa gândiți asa!Rușine sa va fie!Cum sa ne mutam din casele noastre,de pe pământul nostru!Jos PSD!Jos primăria!

    RăspundețiȘtergere
  36. Comentariul de mai sus,aduce mari prejudicii de imagine tuturor nehoienilor de bun simt.Buna credinta a oamenilor care isi achita taxele(si sunt foarte multi) nu inseamna nimic pentru cei care sunt la putere.

    RăspundețiȘtergere
  37. Ce sa si spuna un fost psd ist, actual pnl ist?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spune un Nehoian, mai exact de pe Prund

      Ștergere
    2. Poate ca a sosit momentul sa vorbesc despre traseism.Jigodiile astea sinistre din partide,cand ajung in vârf au nevoie de stabilitate si atunci arunca p’asta cu traseismul.Adevarul este ca atunci cand ai ceva de spus si oamenii asculta ce spui tu,du-te si fa ceva.Adica ,sa stau si sa girez hoțiile si prostia unor mediocrii,ca sa nu-ți pună eticheta de traseism.Bravo Mircea Posea,desi te-ai grăbit!Data viitoare va fi cu noroc!

      Ștergere
    3. Da ce credeai ca Psd e partid de domnisoare? Asa inteligent esti?

      Ștergere
  38. Eu aș sfătui pe cei care au plătit până acum la timp impozitele și alte dări să amâne câteva luni plata obligațiilor. Să iasă din birouri și să facă rost de bani! Un exemplu: când eu m-am dus să plătesc pentru înmatricularea unei mașini, angajata primăriei îl sfătuia pe cel din fața mea cum să ocolească plata unei taxe tot pentru o mașină. Mai ziceți ceva?

    RăspundețiȘtergere
  39. Unuia din spam:Trebuie sa fi mare bou,sa crezi ca te public cand tu ma musti de cur la mine in casa .Hei ce zici de “aruncatul mingea la fileu Dorule”?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dorule, asta este libertatea de exprimare. Daca te supara adevarul, te rog sa te apuci de altceva. Politica nu a fost si nu este pentru oameni falsi, care se ascund dupa cei care ii ling pe buci. Trebuie sa accepti si muscaturile. Stiu ca este greu pentru tine, dar o sa am grija sa-ti explic mai detaliat.
      Daca vreti schimbare, promovati adevarul. Stii ce este "adevarul"?

      Ștergere
    2. Trebuia sa incepi cu publicarea mesajelor din spam. Este mult adevar acolo.

      Ștergere
    3. Pentru a publica tot,trebuie sa îndeplinești anumite condiții.Sa te văd ca aduci argumente si nu jigniri,ca nu esti prost,pentru ca daca ma înjuri pe mine si vrei sa te public,înseamnă ca esti prost si rău ,sa nu bati câmpii.Celui cu adevarul:Eu numai adevarul il public.Dragule,libertate de exprimare ai avea daca te-ai semna,asa doar eu ma bucur de ea,MP de aceea il public si a mai fost câte unul.

      Ștergere
    4. Vorbeati despre traseism politic la un moment dat... l ati invatat ceva pe posea si anume despre acest lucru.n ar trebui sa ne țineți la curent cu noutățile? Am auzit ca a plecat de la pnl.

      Ștergere
    5. posea nu a plecat de la PNL.Nici nu a intrat asa profund, incat sa fie un subiect .Acum o sa speculati altele... multumesc

      Ștergere
    6. Tot Pro Romania e mai interesanta si mai aproape de familia dumneavostra,domnule MP.Gresesc?

      Ștergere
    7. Interesant este ca Doru il promoveaza pe Mircea Posea iar el se duce la cei care nu prea se arata plini de dragoste cu el.Are dreptate cel de mai sus.Poate ar fi bine sa ne spuna Mircea cum sta treaba.

      Ștergere
    8. In primul rand al apropiatilor sunt destui din politica locala. Eu sigur sunt in primul rand, in aprecierea lui ca om si politician.

      Ștergere
    9. Unde te duci? Cand o sa vi? MIHAI EMINESCU.O sa ma duc, la malul marii!Si voi veni, cand voi ,voi!Daca vreau sa spun ceva, spun.Multumesc

      Ștergere
  40. Serios? Prețul cojilor mai mic? Dar puterea calorica? A da, trebuie sa se imbuibe vicele nu alții. Corect.

    RăspundețiȘtergere
  41. Am impresia ca dumneavoastra domnule Muzgoci dar si altii fac asta il baga in seama mai mult decat trebuie pe Florin Constantinescu.In fond Constantinescu nu are absolut niciun merit in actuala administratie nehoiana.El a fost adus de dumneavoastra dupa care va intors spatele care foarte repede i s-a marit si in afara de a se ratoi la niste oameni nu a facut nimic.Din primarie si pe banii nostrii isi coordoneaza tirurile care acum merg desi altii se plang ca nu au soferi etcEu locuiesc la bloc din anul 1992 dar chiar daca nu publicati caldura am avut tot timpul si nu cea mai scumpa.Vad ca se spune ca este ieftina dar domnilor noi suntem la Nehoiu a carui emblema este lemnul.Voi ne-ati frecat cu caldura asta de parca voi ati inventat-o.Domnului vice se pare ca-i merg toate ca pe roate.De la o masina vai de mama ei are audi fita si fite.Cred ca primarul nu este strain.Dl Posea spunea ca el a fost principalul furnizor de rumegus iar semintele aduse de incompatibilul florin constantinescu sunt de doua ori mai mari decat pretul pietei.Nu cred ca primarul este strain de asta.Tot ce faceti aici este sa-i uniti pentru ca in fapt ei nu se suporta si se suspecteaza unul pe altul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu stiu ca el are tiruri de cand era la icf. Nu cred ca s a imbogatit cu bani de la primarie. Domnule, dumneata daca stai la.bloc inseamna ca nu sti cat e metru cub de lemn... Daca ar baga pe foc lemn, ai plati pana te ar ustura in portofel. Si tu, Muzgoci nu mai comenta ca anonim, ca se vede cu ochiul liber. Eu nu ma semnez pentru ca ma cunosc cu amandoi si stiu ce comentează vicele si cat poti tu sa comentezi la adresa lui. O seara linistită!

      Ștergere
    2. Domnule Posea,ati uitat sa va semnati!

      Ștergere
    3. Mihai,asta ca sa nu folosesc diminutivul știut de toată lumea,diminutiv care de altfel te reprezintă,”eu cand vreau sa fluier,fluier”.Nu-mi trebuie mie anonimat sa bag undeva un nesimțit,oricine ar fi el.Nu uita:eu sunt bunul samaritean,ala care a făcut bine .....unor oameni de maaaaaare caracter.....in rest vas pun doar ca de acum aveti de a face cu un altfel de Muzgoci-duceți-va dracului,de lași si trădători jegosi !

      Ștergere
    4. Foarte urat limbaj din partea dumneavoastră! Nu va face cinste si aveti doar de pierdut prin asta! Cine ar vrea sa fie reprezentat de unul care vorbeste ca pe stadion? Parerea unui simplu om.

      Ștergere
    5. Imi asum ceea ce scriu. Cred ca doriti probabil, sa ma provocati

      Ștergere
  42. Si el si primarul s-au remarcat in acest mandat prin MUIE lui Muzgoci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gresit!S-au remarcat prin M...data tuturor alegatorilor!

      Ștergere
  43. https://expresssud-est.ro/2019/02/06/nehoiu/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un amalgam de știri care nu mai sunt de actualitate. Nu discut despre politica, deoarece nu na pricep,însă pot spune ca secția de pediatrie funcționează Si nu cu neonatolog, ci cu dr Lita, groapă de la valea rea este închisă și gunoiul nu mai e, a fost depozitat temporar. De răutăți suntem buni, nu dl Muzgoci?

      Ștergere
  44. Sa stiti ca si eu am avut o revelatie.Toata lumea s-a purtat frumos cu mine,dar eu am fost un nesimtit.Drumurile din Nehoiu nu sunt bune,sunt extraordinare,sunt drumuri europene.La spital avem de toate,avem medicamente,avem tratament de top,avem paturi moderne in spital si aparatura de ultima generatie.La primarie exista cele mai mici salarii din Romania si avem cea mai restructurata organigrama din tara.Casa de Cultura produce cultura pe banda rulanta si uneori o mai impiedica biserica, pentru a avea un act cultural de varf.Se produce cea mai ieftina caldura din Romania iar la Nehoiu, iarna incepe in apropierea Craciunului.Invatamntul,dar ce ne trebuie invatamant devreme ce si profesorii au votat ca ar fi mai importante artificiile si bomboanele decat educatia.E bine dle!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N are el Bucureștiul asa ceva ,vreti Nehoiu? Ia sa va faceti primar,poate faceti tot ce ati înșirat mai sus. Dar ce te faci cand nu sunt bani de la guvern? Intreb si eu...rămâi cu promisiunile,nu?

      Ștergere
    2. Ati uitat ceva! Nehoiu e cel mai curat oras din tara!

      Ștergere
    3. Pentru ca sunt nesimțiți și aruncă pe unde li se zbate mușchiul! Tine de educație!

      Ștergere
    4. Dar nici primaria nu face ce trebuie! Poate da amenzi agenților economici care țin ambalajele pe trotuar, celor care aruncă gunoiul pe unde le vine. Dar mai întâi trebuie să ridice gunoiul când trebuie , să se facă colectare selectivă cum trebuie, nu de formă!

      Ștergere
  45. Cine se simte nedreptatit pentru ca nu-i public sa se semneze si atunci va vedea ca il voi publica.Eu port raspunderea pentru ce spuneti dvs dle anonim!Si pe aia legala si pe aia morala!

    RăspundețiȘtergere
  46. Iar a scos primăria la concurs postul de auditor. Se baga cineva sa spele mizeriile ?Așteptăm pe site nu e afișat. Curios.

    RăspundețiȘtergere
  47. Dar e obligatoriu sa se afiseze pe sit ul primariei. Iar se fac deastea ?

    RăspundețiȘtergere
  48. Va jur, toate aceste angajari in avalansa, mie imi par iresponsabile.Imi dau seama ca sunt niste masuri ciudate si criminale pentru dezvoltarea viitoare a orasului.Unele dintre ele vin de undeva mai sus si care au doar parfum electoral.Pe termen lung,sa dea Dumnezeu sa varuim ce-au construit altii,in rest zero barat.Cele mai mari "investitii" in 2018 au fost doar cele in.... majorari salariale.In rest nimic!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am primit niste precizari de la cineva indreptatit sa vorbeasca din primarie care ne preciza ca auditorul, este cerut de catre curtea de conturi ca masura.Ne-a mai precizat oficialul,ca posturile scoase la concurs apar afisate pe site-ul ANFP.Da asa este, dar noi scoatem posturile.....Muuuuuulti ,nesimitit de multi oameni in primarie.Rusinos de multi!.Toata lumea vorbeste si probabil veti plati scump asta!

      Ștergere
  49. Eu zic ca nu maririle de salariu reprezinta o problema. Ca sunt oameni si ei, su familii, au problrmr. Uitati va la salariile din primariile din judet. Salariatii din primaria nehoiu au cele mai mici salarii. Pai cei din Patarlagele, ca doar ai fost salariat acolo Dorule, cei din Siriu, Gura teghii sunt mult peste cei din nehoiu. Nu sunt salarii mari la nehoiu. Problema e alta: DE CE ANGAJEZI TU, PRIMARE, ALTI OAMENI CAND AI DESTUI? E simplu, pt campanie. ATAT. ca nu e nevoie de ei, asta stim, auzim si vedem.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasati-o dracului cu salariile mari de la ceilalti.Cand eram la Patarlagele, aia spuneau ca Nehoiu are salariile mai mari decat ale lor.La Nehoiu se spune invers.Nu Nehoiu le are cele mai mari.Au unii salarii atat de mari ca nu mi-ar mai trebui 50 de oameni sa ma chinui sa le dau de lucru.Apropo:sunteti de vreo trei ori mai multi decat Patarlagele.Si inca ceva:ei isi fac singuri gabioanele,si multe altele in propriul atelier.N-au ei altele ,dar astea le au.Angajarile sunt anticampanie !

      Ștergere
  50. Nu avem drumuri, canalizări parcări și cel mai important locuri de munca. Dar, primăria angajează pe bandă rulantă Cu ce dracu se ocupa d na de la compartiment veterinar? Ce dracu fac toți, ca i vad mereu pe strada, la cafele, în seconda hand, big smart și asta în timpul programului. N ai sa vezi un angajat la privat ca bântuie prin oraș, cum umbla funcționarii primăriei . Asa ne trebuie și asa îți trebuie Doru, ca ai girat ptr. Milea și PSD. Acum, tu sa ne scapi.

    RăspundețiȘtergere
  51. Lasati salariile functionarilor. Oricum cuantumul acestora trebuie sa ajunga in 2022 la cele prevazute in legea salarizarii unice. Este grila domnilor, grila ce trebuie respectata, asa ca......comentati aiurea pe aici. Ca salariile trebuie sa ajunga in 2022 la cele prevazute de lege, ca vrea sau nu primarul sau dl Muzgoci.

    RăspundețiȘtergere
  52. Trăiți cu capul undeva dincolo de nori !Asa-mi spuneați si acum câțiva ani !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Asteptam comentariile dumneavoastra chiar aici!

Cele mai populare postări