sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Un sfarsit de saptamana plin!

Dupa sedinta extraordinara a Consiliului Judetean Buzau de joi, o rectificare bugetara a facut ca  maternitatea noua sa se apropie in 2014 de o inaugurare primind 5 milioane direct de la guvern.
Vineri dimineata am fost la Bucuresti la Consiliul National unde am lucrat in Comisia de Relansare Economica a Romaniei al carei membru sunt. In aceste comisii s-au prezentat principalele directii de dezvoltare a Romaniei pentru urmatorii cel putin 10 ani. Descentralizarea a fost regina acestor dezbateri, si voi mai reveni asupra acestor aspecte. Seara s-a incheiat cu Liga Alesilor Locali, de unde delegatia noastra s-a intors cu un Presedinte Executiv in persoana d-lui Constantin Boscodeala. Interesant a fost faptul ca au fost invitati si profesori universitari in calitate de experti. Domniile lor au analizat teme de actualitate cum ar fi gazele de sist. Ajuns acasa, am descoperit insa lucruri care nu mi-au placut. Am aflat ca spitalul nu are director, situatie nemaintalnita  pana acum. Mandatul dnei director a incetat iar Consiliul de Administratie nu s-a intalnit, nici sa numeasca pe altcineva, nici sa-i prelungeasca mandatul, asa cum era normal in aceste vremuri.
Am mai aflat si cum sunt eu dat afara in fiecare zi! Poate pentru ca muncesc prea mult si asta deranjeaza! Mai mult decat atat as fi acuzat ca sunt deja in barca Miscarii Populare alaturi de dl. Claudiu Corcodel.

1.Nu am niciun amestec in formarea acestui partid si nici nu mi-a propus nimeni asa ceva.
2.Nu am niciun amestec in reclamatiile pe care si le fac cu reciprocitate si nu sunt incarcat de ura asupra cuiva. Prefer ignoranta, si daca se insista apelez si la dispret.

3. Nu vreau sa plec din PSD! Ma simt bine aici unde se pare ca ma bucur de apreciere. Cel putin asa se vede si asa simt. La ultimul BPJ, cel de saptamana trecuta, am fost insarcinat sa ma ocup de turism si IMM-uri in cadrul organizatiei judetene.
4. Avand mai multi prieteni comuni, nu vad unde este crima in a te intalni ca doi oameni civilizati ce pretindem ca suntem si sa discutam de toate. Asa cum eu nu am cerut nimanui cu cine sa vorbeasca si cu cine nu, nimeni nu are dreptul sa-mi impuna mie, cu cine sa am relatii si cu cine nu. La acele intalniri participa ca semn al normalitatii pe care mi-am dorit-o din timpul regimului Corcodel, oameni de diferite orientari politice si chiar apolitici. Va aduceti aminte ca imi doream si la Nehoiu atmosfera de la Patarlagele? Constat ca nu s-a schimbat nimic! Absolut nimic! In ce ma priveste, urmez sfatul marelui politician de Lunca Mare- dl Dan Zota. Acesta mi-a spus ironic: "tu esti prea bun pentru noi! Tu pleaca la Buzau, in alta parte! Aici suntem noi." Si asa s-a intamplat.
Nu am nimic cu niciun coleg din organizatia Nehoiu, alaturi de care am muncit si am invins in alegeri, si ii rog sa nu mai creada ineptiile debitate de unii. Suntem totusi, daca nu prieteni, macar colegi sau mai ales nehoieni.
Am mai constat cu amaraciune si cu strangere de inima ca femeile isi pun poalele in cap, iar copii spun lucruri traznite. Ironia sortii! In mandatul lui Corcodel nu am fost chemat la o nunta pentru ca ma chema Muzgoci. In mandatul lui Lungu nu am fost chemat la o nunta pentru ca ma cheama tot Muzgoci.
Oricum mirilor le doresc sa aiba casa de piatra si sa fie fericiti. Mandatele trec - omenia ramane.

3 comentarii:

  1. bla, bla .bla, nu se intampla nimic bun in tara asta, reveniti-va! v-ati deconectat de la pulsul societatii, psd-isti o sa mergeti pe urma pdlistilor. smecherii de pnlisti o sa va ia fata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Va rog sa va mai ganditi,,eu cred ca nu ne-am deconectat de la pulsul societatii cum spuneti dvoastra.O sa vedeti ca nu aveti dreptate, desi recunoastem nu este usor,dar vom reusi.Doru M

    RăspundețiȘtergere
  3. vad ca ai dreptate doru!

    RăspundețiȘtergere

Asteptam comentariile dumneavoastra chiar aici!