MI-AM PLATIT COTIZATIA, SUNT MEMBRU AL ADCN!

Imediat ce s-a terminat sedinta CA al ADCN Nehoiu am fost in sediu si am primit raspuns  pozitiv la cererea facuta  acum cateva zile de a intra in asociatie.Odata ajuns membru mi-am platit cotizatia (20 ron pe an)si apoi am inceput sa primesc raspunsuri.Am aflat ca au proiecte in desfasurare prin care primesc ajutor 30 de batrani din satele nehoiene , ca au depuse doua proiecte care asteapta finantare.Am mai descoperit ca oamenii acestia sunt terorizati si nu stiu ce inseamna sa justifici banul public.Nu inseamna ca nu au docum ente care sa ateste acest lucru,  dar  nu stiu sa comunice asta .Buna intentie exista ,dar influentele acelea care au fost si sunt, mai mult strica decat ajuta.Presedinta ADCN  a tinut sa precizeze ca desi a avut un mic diferend cu dl primar la inceput, acesta a sprijinito de cate ori a apelat la dumnealui ,fapt  ce trebuie mentionat aici.Pana la 31 decembrie ADCN nu a mai avut finantare de la bugetul local iar acum are doar finantare  pentru salariul presedintei .Am primit si un raport de activitate pe 2012  despre care vom mai vorbi.Exsista inca teama de TATUC ,si nu stiu oamenii cum sa se debaraseze de asta pentru ca in rest cred ca se pot face multe.Voi revenii dar nu inainte de a va face cunoscut Consiliul de Administratie care  de fapt este Consiliul Director si care functioneaza  astfel ;Presedinte --Lucica Mircica
-Corcodel Claudiu -vicepresedinte                       -Fetic Maria -membru
-Secretar -Catalina Stan                                      -Nitoiu Floarea -membru
-Bularca Radu -membru                                      -Stoichita Alexandra-membru
-Bucuras Ana-membru                                        -Diaconu Alexandra-membru
-Ene Daniel -membru                                          -Milea Ionut -membru.
Inchei pentru astazi spunand care sunt directiile prioritare de actiune ale ADCN;
                 - promovarea si respectarea drepturilor omului si ale  copiilor
                 -educarea moral- civica  a copiilor,tineretului si familiei
                -deschiderea canalelor de comunicare functionale intre cetateni si reprezentanti ai sectorului guvernamental si ai societatii civile locale si imbunatatirea  comunicarii si cooperarii in satele arondate orasului Nehoiu
.Nu stiu ce a fost pana astazi dar sigur de azi inainte lucrurile vor fi transparente si doar in interesul nehoienilor si al orasului Nehoiu.Am sugerat conducerii sa gaseasca un proiect prin care sa ajutam Spitalul Nehoiu iar dumnealor au si facut asta,numai ca  nu au stiut sa comunice.O vom face de acum incolo.

Comentarii

  1. De ce domnule Muzgoci la dumneavoastra critica decenta si niste intrebari pertinente inseamna ura? Comentariul doamnei a fost un amestec de bun simt, inteligenta si obiectivitate cum rar se intampla pe acest blog.Asa este, ne doare cand banii nostri ai tuturor sunt cheltuiti cine stie cum, iar cel care dispune cum sa se cheltuiasca are probleme de educatie, cultura, limbaj. E clar ca fostul primar a asezat in functiile ce primeau bani din buget oameni usor manevrabili, santajabili,lacomi, pentru a-i manipula in scopurile lui politico-mercantile. Nu va cred un om de stanga, nu se poate ca dvs. care creati locuri de munca si stiti ce greu e sa tii in brate pe cineva care nu produce nimic, agreati opinia egalitarismului,nepotismului si celorlalte pacate comuniste. Chiar si comunistii spuneau " de la fiecare dupa puteri , fiecaruia dupa munca" , sau "omul potrivit la locul potrivit". Eu va doresc sa transformati bunele dvs. intentii in schimbari si rezultate pozitive concrete. Buna intentie ati avut si la schimbarea lui Corodel si uite in ce s-a transformat!!

    RăspundețiȘtergere
  2. La cate proiecte se fac pe banii nostrii si nu se vede absolut niciun rezultat, e clar , de acum in colo aceaiasi bani se vor manca sau poate mai multi. De pe urma acestor asociatii NU VOR FI REZULTATE ! NU SE VA FACE NIMIC ! Atat timp cat nu se produce nimic, nimic o sa avem ! Ce se face acolo ? se bea cafea, se fumeaza tigari, se toaca hartie degeaba, solitaire, zuma, facebook...asa si sa nu uit ..proiecte , proiecte si iar proiecte ! Sincer D-le Doru, puteti sa-l luati si pe primar sa fie membru,drept, stramb ..cum o fi uma membru sa fie ...si tot NIMIC o sa iasa...acolo doar se toaca bani publici.
    Spuneati ca aceasta asociatie ajuta niste batrani...buun, de ce primaria nu poate avea direct grija de acei batrani si trebuie sa mai plateasca alti oameni care sunt intr-o asociatie.
    Saptamana viitoare o sa fac niste demersuri pentru asociatia cainilor comunitari...cainii tot pe strazi vor sta, se va umbla in continuare cu bete si pietre noaptea, in mana, se va merge pe strazi tot cu frica de a nu fi muscat sii? se vor toca bani publici pt nimic...tot musca ii va starpi pana la urma...asa dupa cum am auzit intr-o conversatie in fata primariei precum musca ia bani de la edilul nostru pt fiecare caine omorat !!! hopa ...nu pica bine ! deci intr-un cuvant suntem pacaliti pe fata pe banii nostri...
    SINCER nu mai vreau sa aud de proiecte ! tara asta e plina de proiectanti ! Pentru ce oameni buni sa dam bani pe proiecte daca ele nu sunt puse in aplicare ? Nu mai bine cu acei bani tocati degeaba se face ceva cu folos, vizibil...un sant nene, ca ala macar se vede ! dar nu proiecte care or sa zaca intr-un dulap.

    PS. D=le Doru sper sa publicati acest comentariu caci forumurile pe care le-ati pus in dreapta paginii sunt degeaba...sunt inchise.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am lucrat pe o tableta la Bucuresti si nu am putut comunica intocmai si la timp cu dvoastra,pentru ca eu fac eforturi sa manuiesc noua tehnica.Eh,fac eforturi si eu sa tin pasul cu noua generatie.Nu stiu daca merita sa ne revarsam ura fata de cineva mai ales femeie fiind.Apoi daca cei enumerati mai sus nu contesta si nu au contestat calitatea dnei inseamna ca o accepta si lucreaza cu ea.Nepotismul este o tara a noastra a romanilor dar nu vad aici unde este nepotismul!Vom vedea ce va face incontinuare,ce proiecte vor aduce in Nehoiu si ce grija vor avea fata de cheltuire banului,dar de ce nu va revoltati si de cealalta asociatie misterioasa si cu bani.A cui este,ce face,ce a facut!?Poate asa ma ajutati si pe mine sa inteleg mai multe.Sunt multe lucruri si locuri in Nehoiu care trebuie sa aiba deviza "fiecaruia dupa munca"se pare ca nu a fost si cazul meu,"omul potrivit la locul potrivit"etc.Se pare judecand dupa organigrama Nehoiului ca dl Corcodel a avut si judecata dreapta in foarte multe cazuri si nu a fost numai subiectiv.Dupa ce vom raspunde la astea,va intra desigur si asociatia Lucicai.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Asteptam comentariile dumneavoastra chiar aici!

Cele mai populare postări