SUSTIN CANDIDATUL FLORIN LUNGU LA PRIMARIA NEHOIU!

In ultimile luni toata lumea ma intreba de ce sunt asa de pesimist acum  cand se apropie alegerile, si se naste o noua sansa pentru noi si pentru Nehoiu?
Acest proiect a fost gandit de mine, de colegii mei si de dl Florin Lungu. Dupa ce la inceput dl.Cezar Preda a sustinut aceasta idee, acum ne-a tratat cu o aroganta si un dispret iesit din comun. Atunci am inteles ca pentru a realiza ceva din acel proiect comun, trebuie sa sacrificam orgoliile marunte si sa nu candidam separat ci impreuna, unul sa-l sustina pe celalalt. Asa  am ales sa-l sustin pe Florin Lungu, pentru ca el a gasit intelegere in continuarea proiectului  nostru de a scapa Nehoiu de Corcodel, la Presedintele PSD Buzau Constantin Boscodeala si la Presedintele Consiliului Judetean Victor Mocanu.
Deputatul Adrian Mocanu si Florin Lungu mi-au prezentat rezultatele discutiilor si m-au invitat sa particip la acest proiect care sa-l duca pe Florin Lungu in fruntea administratiei locale ca un bun gospodar ce este, iar eu ca unul care a fost parte in acest proiect alaturi de Florin, sa contribui la realizarea lui.
Toate acestea se fac cu sprijinul Presedintelui Consiliului Judetean Victor Mocanu, care alaturi de noi trebuie sa castige Nehoiu si  nu in  cele din urma Buzaul. Cei care nu il cunosc prea bine pe Florin Lungu ii rog sa aiba incredere in mine si sa vina alaturi de noi, pentru ca viitorul Nehoiului va asigur va fi pe maini bune. Citez "mai Dorule, eu daca o sa castig Nehoiu, sub nici o forma  nu vreau  ca oamenilor sa le fie frica de mine" - discutie avuta cu mine dupa ce a strans semnaturi de la oameni.
" Va sustinem domnu' Florin dar ne este frica de asta ca este periculos"- asta gandeste lumea.
Avem proiecte frumoase impreuna si o sa le aflati de aici. Cred in acest proiect si am sacrificat multe pentru a-l vedea realizat, si va rog sa aveti incredere in Florin Lungu. In perioada de criza  firma condusa de el, a realizat  profit. Florin Lungu are in firma economisti, ingineri, juristi si a facut investitii numai in anul trecut de sute de mii de euro ceea ce demonstreaza ca nimic nu se face intamplator. Florin a ajutat oameni  nevoiasi, a ajutat scolile si implicit copii d-voastra, a sprijinit bisericile cu sume importante, si o va face si in continuare ca un bun crestin.
 Avem toate ingredientele sa facem ceva bun pentru Nehoiu, ne trebuie sprijinul d-voastra, avem nevoie de un nou inceput..

 Cu respect Doru Muzgoci.

Comentarii

  1. Nu sunt pro Corcodel si sunt de acord ca tb dat jos de la conducerea primariei.Problema este ca din candidatii propusi de principalele partide politice din Nehoiu nu avem de unde alege. Cu candidatul pe care dvs il sustineti, F Lungu, nu sunt de acord ca ar fi o varianta benefica sau viabila pt acest oras. In afara faptului ca are banii cu care sa-si sustina campania electorala, altceva nu mai are, nu are capacitatea intelectuala si morala pt a face fata functiei de primar al orasului. In acest oras sunt multi oameni valorosi, oameni cu o probitate morala mare si intelectuala de asemenea, dar care, ori nu au resursele financiare necesare ori nu doresc sa se bage in politica. Suntem pusi in postura de a alege cel mai mic rau. F Lungu. Nu cred ca veti avea sorti de izbanda la alegeri sustinand acest candidat.......dar dv. aveti experienta pierderii si stiti sa-i faceti fata. Ma mai deranjeaza traseismul dv politic. Am auzit ca ati trecut la PSD, este adevarat??Cum se poate una ca asta ca doar erati un inflacarat PDL-ist cu coloana vertebrala? Nu este cam mare distanta si saltul dv de la PD la PSD?? Sau este doar o strategie de-a dv ca impreuna cu dl Lungu si dl Stoichita sa obtineti cat mai multe posturi de consilier local astfel incat dl Corcodel sa nu mai aiba majoritatea viitoare??
    Spuneti ca "sacrificati orgoliile marunte si nu candidati separat ci impreuna, unul sa-l sustina pe celalalt"? Ce inseamna asta?? Veti fi pe listele PSD-ului??
    Si inca o intrebare: Vi se pare normal sa mai scrieti pe blogul PD-ului daca ati trecut la PSD?? Mie nu mi se pare corect si imi miroase a smecherie menita sa-i mai duca de nas pe cetatenii nehoiului doar ca sa va atingeti voi scopurile si orgoliile.
    V-as ruga sa-mi raspundeti la intrebarile de mai sus dle Muzgoci
    Cred ca meritam asta daca tot ne cereti sa avem incredere in candidatul pe care il sustineti

    RăspundețiȘtergere
  2. Proiectul dv comun la care ati fost parte cu Florin Lungu la inceput s-a vrut a functiona la PD unde se pare ca nu ati gasiti sustinerea necesara. Se zvonea ca dl Lungu care a fost prezent la ultima dv sedinta de partid cu dl Cezar Preda va candida din partea PD la primaria Nehoiu. Daca nu v-au iesit pasentele acolo ati trecut cu totii in barca PSD doar ca sa va atingeti scopurile.Cu rezultatul urmarit de dv (debarcarea lui Corcodel sunt de acord) dar va dezaprob total tehnica utilizata impreuna cu Lungu si cu faptul ca va folositi de PSD ca sa va atingeti scopurile personale.
    Iar electoratul dv o sa va taxeze pt aceasta schimbare brusca de directie politica, la vot.Pe mana dv va pierde Lungu. Oricum nu are sanse prea mari sa ia primaria. Va iesi probabil consilier local sau judetean dar cred ca si asta urmareste dat fiind interesele sale private ( cat mai multe lucrari pt firma dansului)Este clar ca PSD va castiga in sondaje dar uitati un lucru si anume ca: la locale se voteaza omul nu partidul, si cu omul Lungu nu aveti nici o sansa sa castigati primaria. Sunteti un idealist sa fim seriosi........reveniti cu picioarele pe pamant

    RăspundețiȘtergere
  3. Avem nevoie de un nou inceput!!!Cat de adevarat.Va sustinem domnule Muzgoci!

    RăspundețiȘtergere
  4. Privind sondajul imi dau seama ca plecarea dl Muzgoci din PDL a adus castig d-lui Stoichita, ramanand de vazut daca are acelasi efect si pentru PSD. Reactia oamenilor fata de traseismul politic este clar evidentiata in procentele sondajului dar sper ca nehoienii sa vada in aceasta noua coalitie Lungu-Muzgoci o oportunitate, care apare o data la 4 ani sau chiar mai rar, de a aduce schimbarea la nivelul administratiei locale.
    Cel mai important lucru in indeplinirea proiectului PSD este echipa cu care se vor prezenta in fata noastra la alegeri si pe langa inevitabilele promisiuni electorale doresc sa stiu care sunt oamenii ce vor duce la indeplinire aceste promisiuni sau, asa cum spune dl Muzgoci ”proiecte frumoase”.
    Cred ca este foarta frumoasa ”meseria” de primar, viceprimar sau consilier local dar, o data la 4 ani, inainte de a intra in cabina de vot, trebuie sa analizam foarte bine ce a facut actuala conducere, si sa nu mai dam credit orbeste 16 ani unui edil care nu a terminat nimic din ce a inceput si nici macar nu avea un plan de dezvoltare a orasului pe 20 ani.
    Am fost obisnuiti cu idea ca suntem saraci, ca la putere a fost mereu un partid de alta culoare decat cea a edilului (pentru ca a schimbat permanent tabara din dorinta de a fi mereu in opozitie si ne-a vandut voturile celui care a oferit mai mult), ca bugetul orasului este mic si doar atat se poate face dar nu ni se explica de ce localitatile din jurul pot face investitii in infrastructura, pot intocmi proiecte pentru accesarea fondurilor europene si chiar pot incepe si finaliza lucrari in timpul unui mandat care si la ei este tot de 4 ani. Poate o explicatie a eficacitatii actului administrativ in localitatile invecinate este faptul ca cetatenii acestor localitati au avut grija sa aleaga schimbarea daca primarul in functie nu a dat randament. Noi, nehoienii, buni crestini, nu am putut lasa pe drumuri un om ”trimis” sa ne ajute, si in ciuda lipsei de rezultate ale acestuia, noi l-am votat. Dl Sandu ne-a aratat timp de 16 ani ca nu poate, nu poate si gata, dar noi stim ca este un om pregatit, ursit sa ne fie primar, si nu putem renunta la serviciile acestuia.
    Am ajuns sa-l injuram pe furis, sa ne fie teama sa spunem ca nu mai arde becul de pe strada, ca balastul electoral de acum 4 ani a fost luat de apa, ca cele mai bune drumuri din oras sunt cele facute inainte de revolutie etc., dar nu suntem in stare sa facem schimbarea. Spunem ca ne pasa de Nehoiu, vrem schimbare, dar nu suntem in stare sa ne mobilizam, sa iesim la vot si chiar sa facem schimbarea pe care o dorim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Schimbarea de dragul schimbarii nu-si are rostul. Chiar face mai mult rau. Actul administrativ are nevoie de doua elemente pentru a fi eficient : vointa si competenta. E plina primaria orasului nostru de inspectori si consilieri care, din pacate, unii din ei, nu-si merita atributul. Sunt inimosi, harnici, insa au o pregatire atat cat este. Cum spuneam intr-un coment mai vechi, ceva de genul, codasii anilor 90 = licentiatii zielor noastre. Nu-i condamn, nu e vina d-lor, asta au putut din diverse motive dar si pentru ca au fost "agreatzi". Daca cineva insa este repsonsabil pentru lipsa de viziune si de deschidere pentru exploatarea multitudinii de posibilitati pe care o ofera fondurile europene este doar actualul edil. Nu a avut nici cine, nici cu cine, ego-ul acestuia nelasandu-l sa se inconjoare de oameni mai competenti decat dumnealui. De aceea poate as prefera viziunea d-lui Lungu care si-a completat inteligenta si abilitatea atragand si formand o echipa de profesionisti in afacerea d-lui. Problema consta insa in faptul ca cel care a creat o opozitie reala in Nehoiu a picat in plan pre-secund. Iar in acest sens , dincolo de sondajele acestui site (false dealtfel), electoratul va condamna aceasta miscare, percepand-o ca nimic altceva decat ca o mizerie menita a duce tot pe un bogatan la ciolan. Si nu va permite. Uite-asa, de-al dreacu' ce e el, poporul ! Interesele lui, ale poporului, au fost , inca o data, lasate balta, de catre catre meschinaria unui sef de partid , partid care a incercat macar sa faca naibii ceva in tzara asta, chiar cu pretul disparitiei de pe scena politica. Pentru debarcarea lui Muzgoci, probabil ca Cezar Preda si-a luat banul. Interesant de stiut insa de unde.... Desi am avea tentatia ca la alegerile locale sa votam omul , si nu partidul, simplul fapt ca acesta vine din partea PSD, ciuma rosie care a distrus si vandut economia Romaniei pe bucatzele la pretz de nimic, ii poate scade , in ochii unora, credibilitatea d-lui Lungu. Pe de alta parte, electoratul majoritar, rupt de taieri ale salariilor si pensiilor, va vota cu stanga intr-o veselie, in asteptarea celor 25 de mii de euro promisi de Geoana.
      Cum oare vor percepe oamenii ( electoratul ) faptul ca d-l Doru , si d-l Stoichita, au devenit din aliati - adversari ? CU siguranta nu ca pe o oportunitate, ci ca pe o slabiciune a primului. Prima reactie la auzul vestii astazi intr-un cerc de 5-6 oameni ? "E clar, iar iese Corcodel !'

      Ștergere
    2. Parteneriatul meu cu Florin a fost facut pentru a ne proteja de cinismul unor politicieni, tocmai pentru a nu ne mai lasa vanduti de unul si de altul functie de interesul lor, si ne-a reusit.Aici am gasit oamenii care trebuie pentru ce ne dorim noi, si am inceput sa construim impreuna.Daca si acum nehoienii nu vor schimbare, si mai stau inca 20 de ani in asteptarea cresteri unui nepot competent, care sa duca tronul mai departe, ne vom supune.Eu am avut in fata exemplul de la Patarlagele, unde oameni si-au dat mana si au avut schimbare si au votat pentru asta.Am sacrificat ceva pentru acest deziderat, si cred, si sper intr-o schimbare.Romania nu-si mai permite gesturi populiste ca in anii trecuti asa ca trebuie sa ne uitam la prezent si la viitor.Sa imbatranesti cu Corcodel primar intr-o democratie este ceva de domeniul incredibilului,o culme a rabdarii,o frana in calea dezvoltarii,a democratiei.Daca un partid asa mare i-a incredintat aceasta misiune de a castiga primaria Nehoiu, este daca vreti un cec in alb,este un gir dat lui Florin Lungu, un gir pe care i l-am dat si eu si va rog sa-l dati si d-voastra.Cu stima Doru M

      Ștergere
    3. PS.E clar, nu mai iese Corcodel!

      Ștergere
    4. Este oarecum normal ca omul sa fie identificat cu partidul cere il sprijina dar este adevarat este si faptul ca atunci cand ”ciuma rosie” a vandut Foresta, cred ca dl Sandu era primarul orasului Nehoiu si beneficia de sprijinul reciproc al PSD. Acest lucru nu a impiedicat electoratul sa-l mai voteze de vreo doua ori. Pentru a evita sa ne aflam in opozitie inca 4 ani, sa fim privati de fonduri guvernamentale iar edilul sa-si justifice esecul prin faptul ca nu are aceeasi culoare cu puterea, trebuie sa sustinem omul unui partid care este in plina ascensiune acum, si anume candidatul PSD.

      Ștergere
    5. Cum domnilor, tov. Corcodel nu are nici un proiect !? Forfote slugile din primarie, se dau de ceasul mortii ca sa arate ca primaria lucreaza pentru noi: "Mircea fa-te ca lucrezi." Tocmai am vazut zilele astea cum cu drag si spor se renoveaza caminul cultural din Paltineni sub atenta coordonare a doamnei consilier Parcalabu si a unui ingamfat paznic la primarie care se comporta de parca ar fi cel putin director. Nu conteaza ca drumurile sunt varza, ca traim in orasul Nehoiu, sat Lunca Priporului,Paltinei,Mlajet,Chirlesti..... fara strada, fara numar la casa (noroc ca postasii cunosc oamenii de prin sate), nu conteaza ca exista o hotarare a CL privind curatenia dar care nu s-a aplicat nicio data si multe altele, conteaza ca primarul si slugoii lui sa mai obtina un mandat, prostindu-ne, scotandu-ne ochii cu lucruri si lucrari pentru moment inutile. Oare cu banii bagati in caminul de la Paltineni nu se putea incerca finalizarea constructiei GPP Nehoiu (gradinita din Nehoiu)??? Dar primarul, trebuie sa mai subtilizeze acum in prag de campanie niste fonduri sub pretextul sprijinirii culturii. Uitam ca unul dintre adevaratii oameni de cultura, strans legat de Nehoiu a ales sa isi lanseze una dintre carti la Siriu.
      Acelasi Mitica.

      Ștergere
    6. De acord..acelasi Corcodel se pupa pe bot cu Iliescu si cu Hayssam in urma cu vreo 13 ani...Insa in ceea ce priveste deplina ascensiune a PSD... acelasi care a dat tarii pe Nastase condamnat ( e drept cu suspendare )... mai lasati-ma naibii cu PSD-ul ( a se vedea Mitrea care cumpara calculatoare la pret de supercalculatoare si baterii de chiuvete de parca ar fi fost din aur , pe vremea cand era mare barosan pe la CFR, acesta fiind un exemplu minor ) in detrimentul unuia care s-a autosacrificat ( a se vedea comentariile din presa internationala vis-a-vis de modul in care Romania face fatza crizei mondiale ). PDL se scufunda, insa doar pentru ca sobolanii ( sfantul Flutur, regele Bucovinei si al Sucevei, si pe langa el restul de lingai, primari si restul ) parasesc corabia. Aceiasi sobolani care au fost foarte solidari si justificativi cand au explicat tzugulanilor prosti si batutzi in cap inchiderea spitalelor, disponibilizarile medicilor, profesorilor si bugetarilor. Asa frumos justificau sobolanii distrugerea acestora si constructia de piscine si telecabine in Valea Jiului, incat mai ca-ti venea sa-i crezi.... Bine ca macar n-au mai apucat sa justifice Rosia Montana, avand acum ocazia de a fi sinceri , criticand-o frumos si plastic. Omul sfinteste locul, si cu asta incheiem discutiile despre dreapta sau stanga sau fidelitate de partid. Corcodel a facut rost de bani pentru oras si pentru el in toate oranduirile. Nu-l laud prin a sustine ca e un tip versatil, precum dealtfel absolut toti oamenii care fac politica in orasul Nehoiu din zilele noastre. .Asa ca , sa nu fim mai catolici decat papa. NU fac nici un indemn si nici o presupunere. MI-a placut comentul d-lui Podosu V. Nu competenta e problema ci vointa. Nu am nevoie de un primar care sa-mi dea ceva ci de un primar care sa nu-mi ia ceva din ceea ce am sau mi se cuvine. Eu, ca si multi alti nehoieni, imi vad de trebile mele si atat. Ca si cetatean am nevoie de la primar sa aiba grija ca apa si caldura sa ajunga la mine,( in asa fel incat sa nu-mi ia pielea, chestii pe care i le pot reprosa dealtfel actualului edil, avand in vedere ca preturile dar si salariile de la cei care ne furnizeaza apa s-au dublat in conditii de criza in ultimii 2 ani ), sa am strazile si canalizarea o.k., sa fie un veritabil sustinator al mediului de afaceri in asa fel incat sa genereze locuri de munca bine platite, nu sclavi pe moshia unuia sau altuia. Si cam atat. Apropo, edilul chiar nu a avut esecuri. Personale :)) Ba din contra... N-as vrea insa ca actualul edil sa se delecteze la alegeri cu Kinder : doi intr-unul....

      Ștergere
    7. Daca nu stiti la ce ma refer cand spun : "Ciuma rosie " , luati si cititi ( textul nu-mi apartine, e preluat copy-paste, insa nu putem contrazice evidenta ) :
      ====================================================
      REMEMBER: CAT PSD A FOST LA PUTERE S-AU DAT CELE MAI MARI TUNURI DIN ISTORIA ROMANIEI

      "România a fost ţara tuturor posibilităţilor. În perioadele 1992-1996 şi 2000-2004, cât PSD a fost la putere, s-au dat cele mai mari ţepe din istoria României. Au fost privatizate fraudulos, până în momentul de faţă, aproximativ 6.000 de întreprinderi, evaluate la 700 miliarde de euro. Cele 6.000 de întreprinderi au fost vândute cu aproximativ 70 miliarde de euro (10% din valoarea de piaţă). PE CELE 6.000 DE ÎNTREPRINDERI PRIVATIZATE FRAUDULOS S-AU ÎNCASAT, PÂNĂ ÎN MOMENTUL DE FAŢĂ, NUMAI 7 MILIARDE DE EURO (ADICĂ 1% DIN VALOAREA DE PIAŢĂ). Prin privatizarea ilegală a acestor întreprinderi s-au pierdut peste 6 milioane de locuri de muncă.
      O listă cu 10 lucruri care au tras România înapoi atât din punct de vedere politic, cât şi economic, toate marca PSD. Este bine să ne amintim, cine a fost, este şi va fi PSD(USL). După nici jumătate de an de la momentul în care a văzut prima Revoluţie în direct, Occidentului i s-a arătat o altă Ro¬mâ¬nie: una în care hoarde de mineri, transformaţi în forţe de ordine şi sprijiniţi de puterea politică, dădeau cu bâta, la propriu şi la figurat, în plăpânda democraţie înfiripată în decembrie 1989.

      1. Opoziţia, scoasă din joc cu minerii
      Mineriada din iunie ’90 este, de fapt, consecinţa unui şir de evenimente, fiecare de natură să pună o mare stavilă în calea trecerii la capitalism, şi nu poate fi judecată separat de ele atunci când se pun chinuitoarele între¬bări care au însoţit tranziţia. Încă din primele luni ale anului, a existat suspiciunea că noua conducere provizorie instalată în 22 decembrie ’89, în frunte cu fostul comunist Ion Iliescu, in¬ten¬ţionează să-şi permanenti¬ze¬ze puterea. Proaspăt reînfiin¬ţa¬te¬le partide istorice au organizat manifestaţii în Bucureşti, iar puterea, benefiicind şi de serviciile unei televiziuni publice aser¬vite, a organizat contra¬ma¬ni¬festaţii, la care au participat atât muncitori de la marile uzi¬ne bucureştene, cât şi mineri aduşi din Valea Jiului. Au fost bătăi, arestări, devastări de spaţii, dar de mică amploare. Frontul Salvării Naţionale (FSN) a anunţat că va participa la alegerile din 20 mai, pe care tot el (printr-o structură, în care, de ochii lumii, a invitat şi opo¬ziţia - Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) le organiza. Aprilie 1990 a marchat debutul a ceea ce s-a numit „fe¬no¬menul Piaţa Universităţii“. Mii de oameni s-au strâns în piaţă (denumiţi de Iliescu „golani“), au demonstrat zi de zi împotriva neo-comunismului, balconul de la Universitate devenind o tribună a mesajelor anticomuniste la care a avut acces oricine. Poporul a decis însă altceva la 20 mai, zi care a rămas în istorie sub numele de „duminica orbului“: FSN a ieşit c⺬ti¬gă¬tor cu aproape 70%, iar Ion Iliescu a devenit preşedinte cu 85%, în condiţiile unei par¬ticipări masive la vot: aproape 90% din populaţia cu drept de vot.

      2. Democraţia predată cu bastoanele minerilor
      După mineriadele din 1990, venirea minerilor se perma¬nen¬ti¬zează. Devine un fenomen. Se spune că era principala armă a lui Ion Iliescu pentru a face ordine cu mijloace neoficiale. Ur¬mă¬toarea mineriadă majoră avea să aibă loc la scurt timp: septembrie 1991. Acelaşi Miron Cozma, aceiaşi mineri din Valea Jiului. De data aceasta, „ortacii“ cer demiterea primului-mi¬nistru, se spune că la indicaţia lui Ion Iliescu. După ce este atacată clădirea Guvernului în data de 26 septembrie, cabine¬tul Petre Roman îşi dă demisia. Ultima mineriadă a avut loc în 1999, după arestarea lui Miron Cozma din 1997.

      Ștergere
    8. 3. Caritas-ul, primul tun din istoria economică
      A fost organizat de către compania „Caritas“ din Cluj-Napoca, fondată de către Ioan Stoica, un apropiat PSD, şi a fost lansat în anul 1991. Numele „Caritas“ aparţine, de drept, unei organizaţii de binefacere catolice, dar Ioan Stoica l-a preluat fără a cere vreo aprobare. Sistemul lui Stoica promitea restituirea, după trei luni, a unei sume de opt ori mai mari decât banii investiţi. Listele cu depu¬nă¬tori cărora le venise rândul la câştig erau publicate în cotidianul „Mesagerul transilvan“. Caritas-ul a atras un număr de 400.000 de deponenţi din întreaga ţară, care au investit 1.257 miliarde de lei (aproape 1 miliard USD) înainte de a da faliment la data de 14 august 1994, având o datorie de 450 milioane USD. Plăţile înceta¬seră, de fapt, în octombrie 1993. Unii politicieni din PSD au retras mari sume înainte de pră¬bu¬şirea Caritas-ului. Sur¬prin¬zător a fost şi faptul că pu¬te¬rea politică de la acea vreme, cu Ion Iliescu în frunte, nu a făcut niciun demers pentru oprirea Caritas-ului.

      4. FNI, al doilea Caritas
      Fondul Naţional de Investiţii a fost înfiinţat în anul 1995, în baza O.G. nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994. Înfiin¬ţa¬rea acestui fond deschis de in¬vestiţii – fond mutual -, precum şi a societăţii de administrare S.C. „SOV INVEST“ S.A., a fost avizată fără niciun fel de menţiuni de restricţie a duratei de valabilitate, de către C.N.V.M. – forul competent – prin Deciziile nr. 159/15.09.1995 şi nr. 157/15.09.1995. FNI, în spatele căruia s-a aflat Sorin Ovidiu Vântu, a dus la 300.000 de păgubiţi cu peste 300 de mi¬lioane de dolari. Pe 6 martie 2003, directorul SRI, Radu Ti¬mofte, referindu-se la cazul FNI, afirma în plenul Parlamentului: „Cetăţenii, societatea şi chiar instituţii ale statului au fost victimele unei mari ma¬nipu¬lări puse la cale de «escroci de geniu», din conducerea şi com¬punerea reţelelor crimei or¬ganizate internaţionale, care mai sunt încă în umbră, fiindcă cei scoşi în faţă nu sunt decât nişte pioni. (…) Artizanii escrocheriei nu au plecat, au fost întotdeauna peste graniţă. Au fost şi pioni pe teritoriul Ro¬mâniei. Vă asigur că s-a ştiut totul în legătură cu FNI“.

      5. Devalizarea Bancorex de către mafia politică
      Banca Română de Comerţ Exterior a fost înfiinţată ca ban¬că specializată pe opera¬ţiu¬nile cu străinătatea, desprinsă din Departamentul de Relaţii Ex¬terne al Băncii Naţionale a Re¬publicii Socialiste România. În 1995, numele BRCE este înlocuit cu „Bancorex“, din raţi¬uni de marketing. În 1996 de¬ţinea cir¬ca 60% din opera¬ţiu¬nile de co¬merţ exterior ale României şi era foarte activă în domeniul im¬porturilor de energie. Bancorex s-a aflat în centrul unui pu¬ter¬nic scandal politico-financiar, cauzat de politica de¬f¬ec¬tu¬oasă a băncii şi acordarea de cre¬dite pe criterii politice. A avut loc aşa-zisa „devalizare“ a băn¬cii. Niciodată cei care au luat bani nu au fost judecaţi pen¬tru acest lucru. Românii au plătit aproximativ două miliar¬de de do¬lari, bani de care au be¬ne¬ficiat prietenii politici ai PSD printre care Fathi Taher, Costel Bobic, Viorel Popa (Cibela Gro¬up) şi Gheorghe Florea Bragadiru.

      6. 2000-2004 – România, ajunsă pe mâna baronilor PSD
      Pe vremea guvernării PSD, Ion Iliescu – preşedinte şi Adrian Năstase – premier, România ajunge pe mâna baronilor locali ai PSD. Încep să se construiască marile averi de sute de milioane de dolari, bani făcuţi în majoritatea cazurilor din afaceri cu statul. Marian Oprişan (Vrancea), familia Sechelariu (Ba¬cău), Radu Mazăre (Constanţa), Ioan Niculae (Teleorman),
      Ioan Neculaie (Braşov), Fraţii Cristescu (Timişoara), Gheorghe Bo¬sânceanu (Constanţa), Dinel Stai¬cu (Craiova), Corneliu Iacu¬bov (Bacău) sunt doar câteva exem¬ple. Aceşti oameni sunt aju¬taţi de Hrebenciuc, Coz¬mân¬că, Şerban Mihăilescu (Miky Şpa¬gă) sau Ristea Priboi, oameni din anturajul lui Adrian Năs¬tase.

      Ștergere
    9. 7. Privatizarea Sidex Galaţi
      Oţelul a fost una dintre cele mai rentabile afaceri din România. Sidex a fost căpuşat în sistem Petrom şi adus în situaţia de a pierde 1 milion de dolari pe zi. În aceste condiţii, a fost vândut pe nimic (25 de milioane de dolari!) lui Mittal Steel Galaţi pe relaţia Năstase – Anglia. După patru ani de la privatizare, Mittal Steel Galaţi a devenit cea mai mare companie privată din România. Cifra de afaceri a combinatului a atins 2,1 miliarde de dolari în 2004. Afacerile Ispat Sidex au crescut în fiecare an – de la 880 de mi¬lioane de dolari în 2001, la 1,28 miliarde de dolari în 2003 şi la 2,1 miliarde de dolari în 2004. Am aflat şi preţul real la care ar fi trebuit vândut Sidex: un miliard de dolari!!!

      8. Privatizarea Petromidia - Dinu Patriciu
      În 2001 s-a realizat o altă pri¬vatizare răsunătoare: Comple¬xul Petrochimic Midia-Năvo¬dari, devenit SC Petromidia SA (simbol RRC), a fost vândut lui Dinu Patriciu, după ce tot el încercase preluarea companiei câţiva ani mai devreme. Pe vremea PSD s-a dat perla Ro¬mâ¬niei unui liberal, iar Guvernul Adrian Năstase a dat HG 118/2003 prin care datoriile de 600 de milioane de dolari erau reeşalonate pe o perioadă de 7 ani! Aşa a devenit Dinu Patriciu multimiliardar, iar bugetul Ro¬mâniei a sărăcit cu sute de mi¬lioane de dolari.

      9. Dan Ioan Popescu – Retehnologizarea Porţilor de Fier
      Tot pe vremea PSD se coace prima afacere de peste un miliard de dolari: retehnologizarea Porţilor de Fier. Ce au făcut iugoslavii cu 100 de milioane de dolari, românii reuşesc să facă cu peste un miliard de dolari, cea mai mare afacere din România până în 2004. În centrul afacerii se găseşte un mare nume al PSD: Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei şi Comerţului, care a fost anche¬tat pentru neconcordanţe în

      Ștergere
    10. 10. Vânzarea Petrom
      Privatizarea SNP Petrom SA a fost o greşeală economică gra¬vă, pentru că a fost o decizie pur politică, care a surclasat da¬tele eco¬nomice. Specialiştii în petrol şi gaze au analizat toate aspec¬tele celei mai importante pri¬va¬tizări a anului 2004 şi au ajuns la concluzia că, fiind folo¬sită în scopuri politice, statul a fost păgubit într-un singur an după privatizare cu mai mult de 4 mili¬arde de euro. La data priva¬tizării, SNP Petrom SA avea ca obiect de activitate, în principal, exploatarea zăcă¬min¬telor de petrol şi gaze naturale de pe uscat şi din platoul continental al Mării Negre, rafinarea şi prelucrarea ţiţeiului, transportul şi comercializarea produselor pe¬tro¬liere, comercializarea gaze¬lor, importul şi exportul de ţiţei, produse petroliere, utilaje, echipamente şi tehnologii specifice. SNP Petrom SA, anterior priva¬tizării, se definea ca unul dintre cei mai importanţi producători de petrol şi gaze din Europa Centrală şi de Est, singurul producător de ţiţei din România, neavând concurent în acest do¬meniu, şi cel de-al doilea pro¬ducător de gaze naturale, cu o producţie în 2003 de 6,129 miliarde metri cubi şi o cotă de 34% la furnizare. În studiul de piaţă realizat pentru privatizarea Pe¬trom, în mai 2003, consultantul tehnic, Jacobs Consultancy, anu¬nţa Ministerul Industriei că a identificat rezerve de 128 mi¬li¬oane de tone echivalent petrol, plus 16 milioane de tone petrol în Kazahstan, din concesionare. Niciuna nu fusese exploatată. Din datele contabile înainte de privatizare consemnăm activul net de 62.373.020.622 mii de lei şi profitul net de 2.282.082.505 mii de lei. Conform contractului de privatizare, OMV a plătit statului român suma de 668,815 milioane de euro pentru 33,34% din pachetul de acţiuni, iar compania Petrom a intrat pe mâinile austriecilor de la OMV la un preţ subevaluat cu aproape 50% din cauza estimărilor făcute de consultanţii care au ana¬lizat rezervele de ţiţei ale Pe¬trom. Banca elveţiană Credit Suisse First Boston şi cea olandeză ING au evaluat rezer¬vele companiei române cu un preţ maxim de 22 de dolari pe baril până în 2012. În momentul semnării contractului de privatizare - la aproximativ 1 an după evaluarea iniţială -, preţul ţiţe¬iu¬lui ajunsese deja la 35 de do¬lari pe baril, iar prognozele indicau încă de mai demult o ascen¬siune de durată a pre¬ţu¬rilor combustibililor. La preţul de 22 de dolari pe barilul Brent, divizia de extracţie şi exploatare a Petrom a fost evaluată de consultanţi la 1,7 miliarde de do¬lari, valoare ce corespunde ac¬tivului net menţionat, iar în¬tregul Petrom la 2,8 miliarde de dolari. Dar, în evaluarea făcută pentru Guvern, acelaşi consultant preciza că „o variaţie de 2 dolari în preţul petrolului Brent conduce la o schimbare de 700 de milioane de dolari în valoa¬rea companiei“. Responsabili de privatizarea SNP: Adrian Năs¬tase şi Dan Ioan Popescu. Este afacerea din care România a pierdut cei mai mulţi bani.
      ======
      "Cine-si uita istoria e condamnat sa o retraiasca"

      Ștergere
  5. Dl Muzgoci,daca ati avut un proiect comun si plecarea a fost motivata de acest proiect comun,de ce nu ati luat toata organizatia pd-l? De ce nu v-a urmat,mai bine spus?Dupa cate stim dl Lungu era la voi. Sa intelegem ca Cezar Preda nu vrea schimbarea lui Corcodel,nu a vrut sa sprijine acest proiect? Ion V.

    RăspundețiȘtergere
  6. Din cate se pare pedelisti nu il injura pe Doru Muzgoci pentru ca pe televiziunile din Buzau cred Focustv Liviu Mocanu a spus ceva de genul "imi pare rau de Nehoiu unde Muzgoci a facut o treaba pe care nu a mai facut-o nimeni acolo "Nehoianca fiind si eu cred ca Doru a facut opozitie adevarata lui Corcodel si a aratat ca nu vrea sa fie numai el candidat si in frunte.Cati au capacitatea de a face un pas inapoi?In rest eu nu ma prea pricep la politica dar cred ca afacut bine ce a facut si au sporit sansele fiind impreuna.Tradare era daca se ducea sa candideze el la psd nu sa-l sustina pe Lungu.Alina

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am dorit sa distrug organizatia, pe care imi place sa cred am avut o contributie esentiala in formarea ei, cel putin in ultimi 4 ani.Unii din colegii mei sunt strict legati de serviciu ,dar asta nu inseamna ca mi-au intors spatele,altii putini la numar au vrut sa ma vada plecat, sa se desfasoare mai bine, sa-si inobileze cv-ul.Sunt oameni care poti sa le faci oricat bine le-ai face ,te urasc tocmai pentru ca binele a venit de la tine.Nu ma mai intereseaza pe mine ce vrea Preda
    , atata timp cat a distrus ce eu am facut in acesti ani.Va salut Doru M

    RăspundețiȘtergere
  8. Dl Muzgoci urmaresc acest blog cu mare interes de vreo cateva luni. Am asistat la discutii in contradictoriu si chiar ma publicat niste comentarii in care va criticam.Cand erati in PDL imi pareati un om de incredere si atunci am inceput sa va simpatizez.Nu v-am dat sanse pentru ca nu le aveati si nu vorbesc acum de incompententa. Am vazut ca v-ati zbatut si ati castigat multe simpatii pentru felul in care ati luptat pentru tot.Abia acum am inteles ca nu aveati o sansa pentru ca sansa nu v-o dadeau cei pe care ii slujeati. Sunt interese mai mari in tara dl Muzgoci.In sfarsit PDL si-a luat-o in goarna tocmai pentru ca au devenit incapabili. Au inceput sa isi piarda liderii la nivel central daramite la nivelul la care sunteti dvs. Bine ca ati intrat in compania lui Florin Lungu pe care il consider un om calculat. Acuma care vrea sa vorbeasca fara cap vorbestse care nu nu.Hai sa si discutam ca tot am adus vorba. Florin e un barbat familist. Ganditi-va atata! Cate curvasarii ati auzit despre el sau despre Doru Muzgoci in Nehoiu?Asta e una la mana. Avem un primar care si-a necinstit familia umbland cu femei nefericite la varsta la care unii isi limba nepotii. Ce e mai josnic decat sa iti faci propria familie de ras? In afaceri uitati-va la Florin Lungu ce a ridicat cu munca lui. Indiferent ce afaceri a facut. Cu statu cu nestatul a facut din rahat bici vorba aia. Cati mai cunoasteti ca el la noi?Avem bogatasi cat cuprinde.Nu vreau sa discut. Atata zic!Lungu are de luat 2 milioane de euro de la stat pentru lucrari. Daca era vreun smecher nu cumva avea banii deja in buzunar si il durea undeva si de DNA si de lege? Sa gandim. Asta patesc de obicei oamenii care fac lucrari cu statul si vor sa fie si cinstiti. Hotii fura si isi trag partea nu asteapta sa fie platiti legal.Ce dracu!Lui Muzgoci i-a ars firma si nu a murit de foame si in continuare isi intretine familia si nu se plange. Omeni ca astia care stiu sa faca ceva in viata avem noi nevoie! Nu derbedei care fura cum pot.De ce sa stam oameni buni sa injuram doi oameni care au muncit?De ce toata lumea comenteaza despre Florin Lungu?A furat de la voi? Si-a facut campanie pe banii vostri?A dat de munca la oameni!La cati oameni a dat de munca primarul nostru? I-a facut casa lu fiusu in buricul Nehoiului?Ala are salaru de profesor si isi face vila!De unde au astia bani nu de unde are Forin Lungu! Asa suntem noi romanii. Dam in cap tot celui care munceste.Si daca ai facut bani ca ai muncit inseamna ca esti hot. La cei descurcareti le zicem hoti si la cei hoti le zicem smecheri! Eu unu ies la vot si nu ma uit unde a fost Muzgoci si ce are Florin Lungu.Vreau sa nu il mai vad pe Corcodel si vreau dreptate.Am fost toata viata impotriva hotilor.Am fost si cu PNL cu care am votat la alegerile pentru presedinte dar acum e altceva.Trebuie schimbat hotul asta si daca si astia pe care ii vom alege acum vor fi tot hoti macar vom invata odata ca arma e la noi si se numeste VOT!Acum il schimbam pe Corcodel sa il intoarcem pe toate partile si daca e murdar sa il dam pe mana justitiei si peste 4 ani sau cat or fi ii intoarcem si pe astialalti!Nu noi trebuie sa ii suportam pe ei ci lor trebuie sa le fie frica de noi ca la noi e puterea! Podosu V

    RăspundețiȘtergere
  9. AVETI PERFECTA DREPTATE D-LE PODOSU V IN COMENTARIUL PE CARE L-ATI FACUT. ASA TREBUIE SA GANDEASCA TOTI NEHOIENII. IL FELICIT PE D-L DORU MUZGOCI PENTRU DECIZIA LUATA DE A-L SUSTINE PE FLORIN LUNGU. DUPA 20 DE ANI DE COMUNISM SI MIZERIE VREM O SCHIMBARE PENTRU BINELE NOSTRU SI AL COPIILOR NOSTRI. LE UREZ MULT NOROC SI BAFTA IN CAMPANIE SI LA ALEGERI SA CASTIGE. VA SUSTINEM DOMNILOR.

    RăspundețiȘtergere
  10. Proiect Nehoiu este creatia mea si asa va ramane.El a fost facut de fiul meu pentru mine tatal lui, si eu l-am aservit partidului in care eram la momentul respectiv.Si numele si felul in care arata sunt 100% creatie proprie.Pana la urma nici nu este greu sa-ti faci un ziar si un blog, este la indemana oricarui om cu ceva deprinderi.Pana acum anumiti "prieteni"imi reprosau ca ma tin de scaun,ca tin la ciolaneala bla,bla. Oare nu ar fi fost bine sa las posibilitatea sa fiu injurat in propriul ziar,pe propriul blog!?Odata clarificat acest aspect, va pot spune ca voi fi la fel de activ politic, si voi face tot ce depinde de mine ca Florin Lungu si Victor Mocanu sa castige alegerile la Nehoiu.Mi-a redevenit pofta de munca ,sunt multe de facut aici si sa stiti ca PSD-isti sunt oameni care iubesc Nehoiu si Buzaul la fel de mult ca oricare altul.Cu stima Doru M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pina la urma valoarea unui om nu este data de partidul pe care il slujeste, ci valoarea partidului este data de oamenii care-l slujesc. Pacat ca ati fost abandonat ,tradat sau dezamagit de oamenii cu care ati incercat sa construiti ceva. Trecand peste unele ezitari de inceput, va urez succes in noua echipa si va sustin in continuare, avand incredere in Omul Doru Constantin Muzgoci. Acelasi ,poate prea patimas in critici uneori, cu respect, A226.

      Ștergere
    2. Dl. Doru mie imi pare rau de dvs ca o sa iesiti cel mai sifonat din toata povestea asta. Hai sa va explic si de ce.Am auzit deja varianta Lungu primar,Muzgoci viceprimar. Nu stiu dvs dar Lungu stie sigur ca in nici o varianta de rezultate dvs nu puteti ocupa aceasta functie decat daca psd va avea 9 consilieri ceea ce e utopic.sa zicem pnl 8 consilieri,psd 5 ,pdl 4 care e cea mai plauzibila.voi cu pdl puteti face majoritatea si alege viceprimarul dar fostii dvs colegi vor cere ei viceprimarul,sau nu va vor vota pe dvs.pana la urma e suficient unul singur sa nu va vrea. si invers,daca au ei 5 consilieri,voi 4 tot ei sunt indreptatiti sa ceara vicele. Corcodel deja s-a pronuntat ca va colabora mai curand cu actualii pdlisti decat cu dusmanii de moarte din noul psd indiferent ce-i va ordona uslul. Asa ca daca da Dumnezeu ca Corcodel si Pnl sa aiba sub 50%, pdl face cartile cu cine vrea si va cere ce vrea.Sa nu credeti ca Stochita nu stie sa faca astfel de calcule sau ca-i va fi rusine sa colaboreze cu Corcodel dupa alegeri.Si florin daca iese va avea o misiune imposibila fara consiliu. Revin la varianta cu vice cu care sunteti amagit acum.E aproape imposibil sa o ocupati dvs.veti fi iarasi dezamagit. eu zic sa va intoarceti cat mai aveti timp la pdl,acolo va e locul.

      Ștergere
  11. Cel mai fals sondaj din cate am vazut pana acum ,daca corcodel are 26% la ora actuala eu ma arunc de pe blocul cu 10 etaje hai sa nu fim chiar asa de orbi,nu ne puteti mintii chiar in halul asta traim in nehoiu nu in congo eu cred ca corco are la ora asta cel putin 65%.Nu cred ca va fii publicat acest articol dar eu va spun realitatea.GICA.

    RăspundețiȘtergere
  12. Intradevar blogul asta este cel din care poti sa iei pulsul politic al Nehoiului. Nu stiu cu ce partid tine ca nu vad pe aici nume consacrate ca fondatori ai psd. Stim ca psd a avut si are un puternic bazin electoral aici in Nehoiu,dar vad ca nimeni nu-i pomeneste, nimeni nu-i promoveaza pe oamenii lui de baza. Eu cred ca aceasta miscare politica s-a facut prea in pripa. Mai am o nedumerire,cine este acest Stoichita Gabriel care conduce in preferinte deasupra unui articol in care dl Muzgoci il sustine pe Florin Lungu?? Este un sondaj credibil? Daca da,se pare ca aveti deja o problema,dl Lungu si dl Muzgoci! Sa nu cumva in curand sa citesc un articol aici , noi Doru Muzgoci si Florin Lungu il sustinem pe candidatul Gabriel Stoichita!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Astazi Florin Lungu si Doru Muzgoci adica eu ,am podit puntea care trece peste raul Buzau, in dreptul bisericii de la Prund-Arsele.Patru masini de nisip au facut posibil sa reparam drumul dinspre Podul Negru spre Arsele pe lungimea raului Buzau, care devenise impracticabil, si care dadea mari batai de cap edilului.De acum incolo o sa aveti parte numai de FAPTE.Tot Doru Muzgoci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS.Cei 25 de dulapi au fost pusi acolo unde trebuie de catre cetatenii satului care au facut munca cu bucurie.Oamenii sunt buni, numai ca trebuiesc antrenati de cineva in aceste indeledniciri publice,si noi o vom face.Tot eu.

      Ștergere
    2. Poate ati avut inspiratia sa faceti cateva fotografii atunci cand ati reparat puntea de la Arsele, fotografii pe care sa le aratam doamnei consilier de Paltineni. Poate asa o sa vada si dansa ce trebuie sa faca primaria pentru puntea ce traverseaza raul Buzau la gara la Paltineni. Aceasta se afla intr-o stare jalnica si ma mir cum pana acum nu s-a intamplat nici-un accident.

      Mitica

      Ștergere
  14. Aveti perfecta dreptate domnilor in legatura cu primarul Corcodel care nu gaseste bani pentru amenajarea drumurilor sau altor lucrari decat odata la 4 ani cand sunt alegerile.Dar sa nu uitam ca si domnul Florin Lungu si-a facut averea pe care o are tot cu ajutorul domnului Corcodel din banii publici asa ca din 2 variante proaste alegeti un candidat mai putin corupt.

    RăspundețiȘtergere
  15. Niciodata sa nu spui niciodata ,dar eu nu sunt construit sa fiu vice.Stupizenie mai mare nu se poate,daca este cineva care crede ca eu am plecat, si am renuntat la tot, pentru a ajunge vice intr-o constructie ,se inseala.Sunt adversari care cred ca daca il acuza pe Florin ca a lucrat cu statul, vor castiga puncte.Astea sunt reflexe comunistoide ,pentru ca cineva tot trebuia sa lucreze cu statul.Se uita insa ca Florin avea intre 150-200 de angajati, pe care acum nu-i mai are,sunt in somaj.Este mai bine asa?Suntem mai multumiti?La primaria noua F.L a pierdut licitatia la 11,5 miliarde (la cheie) ,iar asa cum o vedeti astazi a costat 18 miliarde ,si nu se mai scandalizeaza nimeni.Ce Dumnezeu suntem in 2012 nu in "90 la APACA.Nu ne scandalizam cand Corco lucreaza cu oameni de la ajutor social,si 416 ,dar suntem oripilati ca un candidat a lucrat cu statul.Oameni buni intram in discutii inutile,penibile chiar, vrem sau nu sa scapam de un om intrat acolo cu 20 de ani in urma?Aceasta este intrebarea.M-am batut pentru un buget care sa corespunda unei astfel de campanii la Nehoiu, atunci cand si cat am fost in PDL.Daca Stoichita crede ca o sa ia puncte atacandu-ma pe mine ,se inseala.O sa vedem pe 10 iunie cine a avut dreptate.Cu respect Doru M.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sunteti construit sa fiti dl Muzgoci,ca nu spuneti? Cel putin Napoleon,nu? Avem toata increderea ca dl Lungu asfalteaza si astupa gropile. Vedem cum arata de ani de zile ultia pe care sta. Groaznic. Desigur ca nu publicati ce nu va convine,probabil aveti spamul plin.

      Ștergere
  16. PS.Suntem in masura sa va comunicam ca in intelegere cu d-nul Victor Mocanu Presedintele CJ, dupa Paste incepem asfaltarea pe Valea Nehoiului (4,5 Km), proiectul pe care il demarasem cand eram la PDL,numai ca aici se concretizeaza ,ca intre niste oameni de cuvant.Vom reveni

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă acest lucru se va întâmpla, aveți respectul și votul meu și al familiei mele!

      Ștergere
    2. Daca n-o faceti , dat fiind timpul scurt ramas pina in iunie , aveti d-stra de pierdut. Daca o faceti, vor avea de castigat locuitorii de pe Valea Nehoiului. dar si d-stra. Tare mi-e teama insa sa a nu fi perceputzi aidoma d-lui Sarbu, care a asfaltat drumurile interioare din Patarlagele in 2 luni de final de mandat cat ar fi putut s-o faca in 2 ani. Iar oamenii au avut perceptia , deloc falsa dealtfel, ca sunt considerati fraieri aceasta actiune fiind doar cu scopul de li se cumpara votul. In final, dl Sarbu a pierdut functia, iar oamenii au ramas cu asfaltul.
      Important este insa sa demonstrati ca se poate, oricum ar pica, dovedindu-se dealtfel o lectie aplicata actualulului primar. Va doresc succes in finalizarea acestei intentii. A226

      Ștergere
    3. Iar daca daca nu se va intampla, nu ?

      Ștergere
    4. E O MARE REALIZARE (ÎI PUTEM SPUNE ŞI POMANĂ ) DACĂ ASFALTAŢI VALEA NEHOIULUI !!!
      AVEŢI ASIGURATE ÎNCĂ 5 VOTURI ALE FAMILIEI MELE !

      Ștergere
    5. Domnul Sarbu era primar in functie atunci cand a asfaltat drumurile interioare si nu a urmarit decat sa ia comisionul aferent lucrarii. Oamenii au ramas intr'adevar cu asfaltul dar nu stiu cu ce datorii a ramas primaria fata de constructor. Primarul in functie nu executa in campania electorala decat pe datorie. Indiferent cine iese primar lucrarile trebuie achitate. De ce naiba primarii in functie concentreaza executia lucrarilor in perioada preelectorala? In afara de vesnicele balastari cu refuz de ciur (decontat piatra sparta) si balast furat din albia raului Buzau, in ultimii 4 ani in Nehoiu s-a lucrat foarte putin. Inceputul de an a venit insa cu reabilitarea Caminului cultural Paltineni, un obiectiv de maxima importanta deoarece populatia satului Paltineni are o pondere foarte mare in populatia orasului.
      Dl Sarbu a incercat sa ”prosteasca” electoratul din Patarlagele cu asfaltarea a catorva km de drumuri locale deoarece simtea ca trebuie sa justifice intr-un fel prezenta lui la primarie timp de 4 ani. Dl Sandu nu trebuie sa-si justifice in vreun fel prezenta la conducerea orasului timp de 16 ani, deoarece ”nu simte” ca ne-ar datora acest lucru. Vonovati pentru ”nesimtirea” edilului suntem noi, alegatorii, cei care acceptam la nesfarsit sa platim un om care nu face nimic.

      Ștergere
  17. Domnule Doru, nici nu va laud dar nici nu va critic, daca este asa cum spuneti, adica fapte nu vorbe, este un prim punct de plecare bun.
    Dar oare, si sper sa nu se intample, sa nu se repete aceeasi poveste ca si la PDL !? Nu pot s-o numesc tradare, dar din cate aud pe la fostii colegi ai dumneavoastra, cam asa se 'intituleaza' acea 'actiune'. Eu unu o sa va sustin acolo unde sunteti, precum v-am sustinut si inainte. Am dus destul razboi cu actualul edil si sper intr-o schimbare. Sper ca Nehoiu sa aibe un viitor mai bun pentru copii nostrii.
    T.B.

    RăspundețiȘtergere
  18. doamne ca prosti mai sunteti,auzi cea mai mare timpenie,sa asfalteze str. vl nehoiului,cind compania de apa buzau va incepe canalizarea, adica o sa asfaltati,si pe urma sapati.normal pt un tembel ca victor mocanu.dar ce sa ne mai miram, la cit a furat acest obez nici camasa nu il mai incape .si acum a intrat in gasca cu renumitul florin lungu, care a construit pe vl. nehoiului niste poduri de tot cacatuuuu.a uitat cum a ajuns mare?sa traiti bineeeeeeeeeeeeeeee

    RăspundețiȘtergere
  19. Am casa in constructie si nu stiu cit beton intra la un zid,imi poate spune cineva de specialitate cam cit beton a bagat dl.Claudiu corcodel in zidurile de aparare la fortareata dumnealui si cam care ar fi costurile deoarece si eu sunt profesor si am salariul aproximativ egal cu dl.director(de banca)liceu.Nici nu ma gindesc cit a investit in casa(vila).Va multumesc anticipat celor care ma vor ajuta cu un sfat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va rog sa nu incercati niciodata sa construiti ceva asemanator cu casa dl Claudiu Corcodel. Casa este construita foarte urat, dar nu ne mira acest lucru avand in vedere ca arhitectul sef al orasului este dl colonel Fieraru Liviu, si foarte ieftin. Un primar care se respecta, in sensul ca lasa impresia ca este actionar la toate firmele mari din oras, putea sa cumpere in primul rand un alt loc de casa si nu locul indicatorului Stop din cea mai urata intersectie a orasului. Nu fiti invidios pe ”cazemata” dl Director al GST Nehoiu deoarece orice arhitect (mai putin ”Colonelul” care cunoaste in arhitectura doar stilul Corcodelian) poate sa dea 30 de motive pentru care aceasta casa arata ca dracu, atat in ceea ce priveste forma cat si amplasarea. Nu cred ca va doriti ca de dragul unei case in centrul orasului, sa ascultati simfonia camioanelor si autoturismelor care urca cele doua rampe.

      Ștergere
  20. Domnule DORU, daca tot vreti sa faceti ceva bun pentru nehoiu faceti dar nu trebuie ca membrii din staful dumneavoastra sa ia oameni cu japca si cu amenintari pentru ca nu traim in CONGO si nici nu cred ca suntem sclavii nimanui deocamdata este democratie fiecare alege pe cine vrea si merge cu cine crede de cuviinta. mai usor cu amenintarile ca nu ne este frica de nimeni.Eu zic sa va preocupati de ce va intereseaza mai mult nu de prostii.succes.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai domnule Doru, si cum ramane cu : "mai Dorule, eu daca o sa castig Nehoiu, sub nici o forma nu vreau ca oamenilor sa le fie frica de mine" ?
      ... Adica nici nu ne-am instalat in scaun si umblam cu comportamente de vataf ?
      Anonimul de la 12.49 ar fi bine sa dea si numele membrilor din staful d-lor Doru & Lungu care umbla cu amenintari...nu de alta, dar sa-i stim si noi.

      Ștergere
    2. Daca dl Lungu are comportament de vataf este inacceptabil deoarece noi nu acceptam sa fim amenintati de un simplu candidat, noi vrem sa fim amenintati doar de ditamai primarul in functie. Nu mai vorbiti prostii domnii mei, domnul Lungu nu ameninta, dar poate sunt cativa oameni in partid care isi arata altfel nemultumirea fata de situatia existenta in oras.
      Daca doriti sa auziti amenintari si cuvinte mai putin placute din partea unui primar, domn, va invit cu placere la o intalnire dintre mine si dl Sandu.
      Schimbarea pe care o sustin vreau sa elimine din vocabularul edilului amenintarile, sinonimul vot-locuitor la orasului, ”primaria mea”, ”ori faceti gasca cu mine, ori va dau dracului afara” etc.
      Intre timp va invit sa degustati vinul si cozonacul pre-electoral, iar dupa sarbatori va invit la un schimb de impresii sa aflam care a fost mai bun, cel ”galben„ sau cel ”rosu„. Totodata va rog sa raspundeti la o ghicitoare simpla: de unde a avut dl Sandu bani de cozonac si vin? In spiritul sarbatorilor va dau si un mic ajutor: Dl Lungu este om de afaceri si a platit din propriul buzunar.

      Ștergere
  21. eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeefffffffffffffffffffffffffbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbb

    RăspundețiȘtergere
  22. E 178 ai dreptate domnul Lungu nu ameninta,vorbeste gura fara el si pe deasupra si prostii cred ca a vazut prea multe filme la viata lui in special cu mafioti. El se crede salvatorul Nehoiului,imi vine sa rad nici macar nu il intereseaza primaria pentru ca asa cum a mai si recunoscut nu are nici cea mai mica sansa pe el il intereseaza altceva...nu a pus macar un afis cu el prin nehoiu si se si vede primar.E cam greu pt el dar asta e are destul timp e tinerel se poate si peste 4 ani si peste 8 ,acum e in febra asta a alegerilor pe care nu o cunoaste deloc dar vorbim pe data de 11 iunie la rezultatul final...MAXIM 1000 DE VOTURI. Gica.

    RăspundețiȘtergere
  23. Dupa cum bine stiti "Politica e o curva!".
    Facand comparatie intre Domnul Lungu si Domnul Corcodel,acest domn Lungu a "plecat de jos"..a muncit pt tot ce detine la momentul actual.
    Credeti ca daca domnul primar Corcodel merge la biserica in fiecare duminica e considerat un bun enorias?!
    Eu,personal,vreau o schimbare in acest oras. In toate mandatele pe care le-a avut dl. Corcodel nu am vazut decat bancute si flori in centrul Nehoiului..aa..era sa uit ..si drumul asfaltat la Setu(ca de acolo toti oamenii in varsta il voteaza drept multumire pt pungile de zahar si sticlele cu ulei primite inaintea alegerilor)
    Totdeauna e binevenita o schimabre.
    De ce sa nu incepem cu orasul nostru?Vrem drumuri asfaltate,nu doar promisiuni. Dupa cum am observat ..actualul primar nu a fost in stare de asa ceva ci doar sa-si umple conturile pt a avea situatie financiara buna.
    De ce sa nu lasam pe altul sa faca aceste lucruri? Daca de promisiunile primarului nostru ne-am saturat ,de ce sa nu fim de acord sa avem alt prima.Cine stie?!
    Poate va fi un lucru bun schimbarea asta!

    RăspundețiȘtergere
  24. Mare dreptate aveti domnule,intr-adevar Florin a plecat de jos. Si cred la fel ca a muncit pentru tot ce are. si sa furi este o munca,nu poti sa pui pe altu sa fure pentru tine decat daca esti primar si florin nu a fost primar. Sa incepi sa furi cu sacosa ciment,cu roaba nisip,ca sa faci niste miliarde e munca nu gluma.Iar cand Corcodel si-a dat seama ca sa calificat pentru ce-i trebuie lui i-a dat nehoiu pe mana. E usor sa faci afaceri cinstite dupa ce furi 10 miliarde.Si acum ne dam fete mari,nici usturoi nam mancat nici gura nu ne miroase.Prosti ii mai credeti pe nehoieni.O sa va ia banii si nu va voteaza,corcodel deja actioneaza.

    RăspundețiȘtergere
  25. Nu spuneti ce faceti dupa ce scapati Nehoiu de Corcodel? Ori nu stiti.

    RăspundețiȘtergere
  26. Dorule am auzit ca tu il inveti pe Lungu sa se imbrace. Pot sa te numesc „Catelin Botezatu” al PSD Nehoiu.

    RăspundețiȘtergere
  27. SPUI DE PROIECTE FRUMOASE. CUM SUNT COLORATE? AU ŞI POZE?

    RăspundețiȘtergere
  28. Nu spuneti ce faceti dupa ce scapati Nehoiu de Corcodel? Ori nu stiti?

    RăspundețiȘtergere
  29. Dorule am auzit ca tu il inveti pe Lungu sa se imbrace. Pot sa te numesc „Catalin Botezatu” al PSD Nehoiu.

    RăspundețiȘtergere
  30. Daca vreti sa scapati Nehoiu de Corcodel trebuie sa-l impuscati, altfel veti canta cu goarna pana cand va decide el sa nu mai candideze.

    RăspundețiȘtergere
  31. vreau sa dispara toti ciocoi din oras odata cu sghimbarea primarului

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Asteptam comentariile dumneavoastra chiar aici!

Cele mai populare postări